Polonia încearcă să identifice victimele din perioada comunistă

exhumare, Polonia, victime

„Vara trecută, în timpul primei etape a lucrărilor, am reuşit să exhumăm rămăşiţele a peste o sută de victime”, a precizat pentru AFP Krzysztof Szwagrzyk, oficial din partea Institutului Memoriei Naţionale (IPN), însărcinat cu această operaţiune.

 

„Am lansat astăzi, după o pauză de iarnă, cea de-a doua etapă de exhumări. Ne aşteptăm să găsim pe acest teren aproximativ 200 de cadavre, printre care cel al lui Witold Pilecki şi al generalului Emil Fieldorf, membri ai Rezistenţei Poloneze AK (mişcare prooccidentală), precum şi ale altor eroi ai rezistenţei antinaziste şi anticomuniste”, a explicat el.

 

După război , ambii au fost acuzaţi de regimul stalinist din Polonia de înaltă trădare şi spionaj. Condamnaţi la moarte şi executaţi în 1948 şi, respectiv, 1953, cei doi au fost înmormântaţi în anonimat, într-un loc neidentificat.

 

„Zeci de mii de familii din Polonia aşteaptă încă să afle unde le-au fost înmormântaţi apropiaţii. Estimăm la aproximativ 50.000 de persoane numărul victimelor terorii comuniste dintre anii 1940 şi 1950”, a precizat Szwagrzyk.

 

În majoritatea cazurilor, acestea au fost îngropate în secret şi în anonimat, autorităţile comuniste dorind să şteargă orice urmă odată cu trecerea anilor.

 

Săpăturile se desfăşoară în toată Polonia. Specialiştii prelevă la faţa locului probe ADN. Cu un an în urmă, mai multe cadavre au putut fi identificate graţie datelor genetice oferite prin analizarea codurilor ADN ale celor aproximativ 300 de rude ale victimelor.

 

„Pe toată perioada acestor ani, a trebuit să mă obişnuiesc cu ideea că tatăl meu nu are un mormânt”, a declarat pentru AFP Andrzej Pilecki, fiul lui Witold.

 

Îmi spuneam: păcat, nu-l vom mai găsi niciodată (…) însă astăzi inima mea bate din nou repede. Mi-ar plăcea să ştiu care este locul unde pot aprinde o lumânare şi lăsa o coroană de flori”, a declarat acest om în vârstă, care şi-a văzut pentru ultima oară tatăl în mai 1947, înainte de arestarea sa de către comunişti.

Ultimele Articole