Numărul cazurilor de persoane care suferă de probleme pulmonare sau respiratorii a înregistrat o creştere de 20% în capitala chineză, potrivit unei anchete realizate de cotidianul Beijing Morning Post.
Peste 50% din cazurile care ajung la camera de gardă a unuia dintre cele mai mari spitale pediatrice sunt problemele respiratorii, a mai precizat cotidianul.
Capitala chineză a fost sufocată în ultimele zile de un nor dens de particule nocive, în luna ianuarie fiind înregistrate, în repetate rânduri, valori record ale poluării atmosferice. Joi, situaţia era pe cale să se amelioreze uşor.
Ambasada Statelor Unite, care calculează şi publică propriul indice de calitate a aerului, a apreciat că poluarea a atins, joi dimineaţa, un nivel „foarte nefavorabil pentru sănătate”, cu o zi în urmă acesta fiind calificat drept „periculos”, în timp ce autorităţile municipale au precizat că Beijingul este „uşor poluat”.
Locuitorii Beijingului au tendinţa de a pune la îndoială cifrele oferite de Guvern, presa oficială chiar cerând autorităţilor o mai multă transparenţă în ceea ce priveşte poluarea.
Apropierea concediului anual cu ocazia Anului Nou chinezesc este însoţită de o nouă controversă, în ceea ce priveşte interzicerea tradiţionalelor focuri de artificii, care contribuie la încărcarea aerului cu particule suplimentare.
Potrivit cotidianului Global Times, autorităţile nu au interzis până în prezent artificiile, pe care locuitorii Beijingului, la fel ca toţii chinezii, le detonează pentru a alunga spiritele rele şi a celebra Anul Nou, sărbătorit în acest an pe 10 februarie.
Poluarea atmosferică de la Beijing este în mare parte cauzată de centralele termice pe bază de cărbune şi de circulaţia automobilelor, al căror număr este în continuă expansiune.