Mihai Barsan

Ponta: Clasa pregătitoare a lui Funeriu este o harababură şi o prostie

funeriu, ponta

Solicitarea a fost adresată ministrului la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, în prezenţa jurnaliştilor, premierul spunând că este un mesaj pe care vrea să îl adreseze în mod public.

 

„Eu în continuare susţin că harababura şi dezastrul generat de fostul ministru Funeriu cu clasa pregătitoare reprezintă o harababură şi o prostie şi vă susţin în continuare pentru a repune lucrurile în ordinea lor normală: clasă pregătitoare la grădiniţă.  La cinci ani jumate îl trezeşti (pe copil-n.r.) la 7 dimineaţa, îl ţii opt ore…asta numai supraoamenii de tip Funeriu sunt capabili, noi ceilalţi, oamenii obişnuiţi, nu avem asemenea pretenţii, dorim să avem grijă de copii, nu să ne batem joc de copii. Dacă nu au reuşit să îşi ducă cele 50 milioane lei la firmele lor, cred că nu mai au niciun interes în clasa pregătitoare „, a spus Ponta.

 

El a cerut ministrului de resort să pregătească pentru anul viitor un mod de şcolarizare care să aibă grijă de copii şi de părinţi.

 

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la deschiderea noului an şcolar, că, din punctul lui de vedere, este necesar şi util ca „faimoasa clasă pregătitoare” să funcţioneze de anul viitor în cadrul grădiniţei, nu al şcolii, susţinând că autorităţile „au dat bătăi de cap părinţilor.

 

Şi ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, că autorităţile au întâmpinat foarte multe dificultăţi în amenajarea claselor pregătitoare, susţinând că după primul semestru se va face o evaluare, luându-se în considerare întoarcerea clasei zero la grădiniţă.

Ultimele Articole