Întrebat dacă nu împărtăşeşte opinia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, Ponta a replicat: „Ba da, o împărtăşesc, dar l-am semnat. În general, nu semnez lucruri caraghioase, semnez lucruri necesare”.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, la Antena 3, că protocolul de colaborare semnat după alegeri de premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu este „caraghios”.
„E caraghios nu pentru că stabileşte numărul şi persoana adresării, dar e caraghios pentru că vine ca şi cum ar putea întări tratate internaţionale”, a explicat Antonescu. „Apartenenţa României la NATO (…) E ca şi cum un pact între doi inşi, semnat pe picior, la ora 22.50, ar ţine în picioare tratate internaţionale semnate de România. Sunt lucruri caraghioase”, a comentat Antonescu.
Liderul liberal spune că el nu a fost de acord de la început cu semnarea documentului şi că a participat la întâlnirea de la Cotroceni doar ca martor.
„Am fost martor, fizic nu puteam să-i opresc să semneze”, a comentat Antonescu râzând. „Convingerea mea este că nici întâlnirea, nici semnarea nu aveau rost. Ele comportau nişte riscuri de imagine pentru noi, pentru semnatar şi nu merita acest risc”, a adăugat el.