Ponta, despre Morar şi Kovesi: Nu vreau să schimb pe nimeni decât atunci când expiră mandatul

Daniel Morar, DNA, Laura Codruţa Kovesi, Parchetul General, Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a anunţat duminică seara, la postul Realitatea TV, că USL va aştepta ca mandatele lui Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi să expire pentru a face schimbările necesare la şefia DNA şi a Parchetului general. Când moderatorul i-a amintit că i se reproşează că vrea să-şi subordoneze Justiţia, Ponta a replicat: „Chiar aşa de proşti suntem toţi să credem în formulele astea de doi bani?! Nu vrem să punem mâna pe nimic”.

 

Premierul a adăugat că una dintre „minciunile ticăloase” cu care s-a confruntat în această perioadă a fost aceea care spunea că „Ponta şi Antonescu vor să-i schimbe pe Kovesi şi Morar”. „Păi dacă dădeam o lovitură de stat ne-am mai fi împiedicat de lucrul ăsta?” s-a întrebat Ponta.

 

Procedura de numire a înlocuitorilor lui Kovesi şi Morar va fi cea legală, a precizat premierul: „Ministrul Pivniceru va solicita celor care vor să ocupe funcţia să-şi depună candidatura şi va înainta propunerea la CSM. Preşedintele Băsescu poate să numească sau nu”. Un lucru este sigur, a precizat Ponta: mandatele celor doi nu vor mai fi prelungite.

 

Întrebat de moderator într-o emisiune la Realitatea TV , duminică seară, cum comentează declaraţia comisarului european pe Justiţie, Viviane Reding, potrivit căreia în România a avut loc un puci parlamentar pe care l-a ştiut şi FMI, premierul a afirmat că aceasta nu este în măsură să exprime o opinie avizată.

 

„Este ca şi când despre problema procurorilor v-ar vorbi de exemplu, de altfel o doamnă extrem de respectabilă, doamna ministru Plumb, care e la Mediu. Habar n-are în primul rând nici cum funcţionează Justiţia, nici n-are vreun mandat să vorbească în numele cuiva. Povestea cu FMI este neserioasă” , a spus premierul.

Ultimele Articole