Mucenic Ioana

Ponta discută la Guvern cu Zgonea, Stroe şi Duşa despre datele pentru Curtea Constituţională

Curtea Constitutionala, discuții, MAE, mai, Stroe, Victor Ponta

Conform unor surse oficiale, Victor Ponta urmează să discute cu Zgonea, Duşa şi Stroe despre datele care vor fi transmise Curţii Constituţionale.

 

Ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a declarat, luni, că MAI are cifrele rezultate în urma centralizării datelor primite din teritoriu privind listele electorale permanente, fiind aşteptate şi de la Ministerul de Externe datele privind românii care locuiesc şi lucrează în străinătate.

 

Radu Stroe a spus, la ieşirea din Ministerul Administaţiei şi Internelor, că instituţia are cifrele obţinute în urma centralizării datelor primite din teritoriu, nu listele electorale permanente.

 

El a precizat că mai trebuie să fie centralizate cifrele de la Ministerul de Externe, cu românii care locuiesc şi lucrează în străinătate.

 

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, înaintea şedinţei USL, că datele centralizate de MAI şi MAE referitoare la listele electorale vor fi transmise în cursul zilei către CC şi făcute publice după ce vor ajunge la Curte, el garantând că cifrele nu sunt nici inventate, nici calculate de USL.

 

„În cursul zilei de azi, MAI, MAE centralizează toate datele pe care le-au solicitat şi vom transmite către Curte exact ceea ce ne-a cerut Curtea, adică numărul de persoane. După ce transmitem la Curte, vom pune la dispoziţie aceste cifre”, a spus Ponta.

 

Premierul Victor Ponta a mai declarat, luni, după şedinţa USL, că, în cazul cetăţenilor cu cărţi de identitate expirate se aplică Legea 370/2004, indicată de CC, care prevede că listele electorale permanente conţin seria şi numărul actului de identitate, el arătând că Guvernul va pune la dispoziţia CC cifrele cu aceştia.

 

Întrebat cum vede situaţia cetăţenilor cu cărţi de identitate expirate, Ponta a răspuns: „Conform legii. Legea 370, cea pe are CC ne-a indicat-o”.

 

Legea 370/2004 prevede, la articolul 5, alineatul 3, că listele electorale permanente cuprind, în ordinea numerelor imobilelor în care locuiesc alegătorii, numele şi prenumele, CNP, domiciliul, tipul, seria şi numărul actului de identitate.

 

„Curtea va decide. Noi le punem la dispoziţie cifrele – câţi sunt, cum sunt. Cum interpretează Curtea, nu vă pot anticipa în niciun fel”, a spus Ponta.

 

Ministrul Radu Stroe a declarat, duminică, referitor la actualizarea listelor electorale, că s-au primit toate datele din teritoriu şi că acestea sunt de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională (CC) în legătură cu referendumul din 29 iulie.