Ponta: FMI a agreat în principiu extinderea cu două luni a acordului stand-by

acord FMI, misiune fmi, ponta, prelungire

Guvernul a solicitat FMI ca evaluarea acordului stand-by să fie discutată de Consiliul Director al instituţiei în luna mai, pentru a avea timp să îndeplinească o serie de precondiţii care privesc angajamente întârziate şi evoluţia bugetară, iar o nouă misiune ar urma să vină la Bucureşti în iulie.



Potrivit unor surse oficiale, înţelegerea parafată în primăvara anului 2011, şi care urma să fie încheiată în aprilie 2013, când era programat ultima şedinţă de evaluare în board-ul FMI, se va finaliza, cel mai probabil în iulie.

 

 

„În iulie va veni o nouă misiune, care va analiza stadiul întregului acord şi se va negocia şi noua înţelegere”, au spus sursele citate.

 

 

Practic, acordul va fi prelungit cu trei-patru luni, din cauza angajamentelor restante.

 

 

Sursele citate nu exclud ca noul acord să fie practic aprobat de Consilul Director al FMI în luna septembrie, ceea ce ar însemna şi închiderea formală a înţelegerii începute în 2011. La fel ca în urmă cu doi ani, autorităţile române nu doresc nicio pauză între cele două acorduri.

 

 

Premierul Victor Ponta a confirmat, vineri, faptul că a solicitat Fondului Monetar Internaţional extinderea cu două luni a actualului acord, explicând că a recurs la acest demers pentru a finaliza reformele structurale la companii precum Oltchim, CFR Marfă şi Transgaz.



„Eu am cerut extinderea, pentru a finaliza partea de reforme structurale şi pentru a nu mai face totul în grabă, ca la Oltchim. Se finalizează listarea Transgaz, se avansează procedura de restructurare la Oltchim, e posibil să avem discuţii pentru o nouă licitaţie, se începe procedura pentru CFR Marfă. Decizia aparţine celor de la FMI. Dacă finalizăm cu bine acest acord, începem imediat negocierile pentru un nou acord de tip preventiv”, a spus Ponta.

 

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu crede că România va putea încheia rapid un nou acord de tip preventiv cu FMI, având în vedere stadiul acordului actual, care practic a stagnat din luna mai a anului trecut.

 

 

„Aşa cum stau lucrurile acum, nu. Aşa cum stau acum, nu, pentru că din luna mai, anul trecut, practic, acordul nu a mai mers înainte, a rămas doar macrostabilitatea pe care a realizat-o guvernul Boc, în rest, procesele de restructurare, de modernizare, de reducere a aparatului bugetar s-au diminuat”, a afirmat Băsescu, întrebat dacă el crede că este posibilă încheierea mai rapidă a unui nou acord preventiv cu FMI.

 

 

Şeful statului a subliniat că Guvernul trebuie să dea prioritate privatizării Oltchim şi CFR Marfă, dar şi introducerii managementului privat în companiile de stat, care sunt restanţe ale vechiului acord.

 

 

O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află la Bucureşti în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a 7-a şi a 8-a evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuţie fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale şi politica monetară. Misiunea FMI va fi însoţită de echipe de la Comisia Europeană şi Banca Mondială.

 

 

România are în derulare un acord preventiv cu FMI şi UE în valoare de 5 miliarde euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.

 

 

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înţelegerii începute în 2009, şi urmează să fie finalizat în primăvara acestui an.

 

 

Fostul ministru de finanţe Florin Georgescu declara, în noiembrie, că Guvernul intenţionează să negocieze chiar din ianuarie 2013 termenii unui nou acord cu FMI, unde să fie preluate unele dintre condiţionalităţile nerealizate curprinse în actuala înţelegere.

Ultimele Articole