Mihai Barsan

Ponta: În sistemul informatic de la POSDRU intră 350 de persoane neautorizate

jaf, ponta, POSDRU, sistem informatic

„Le-am cerut miniştrilor să vină foarte clar cu un to do list cu măsuri legislative, organizaţionale, pentru următoarea lună. În sistemul informatic de la POSDRU intră 350 de persoane – s-a făcut un audit luna trecută de către STS – intră 350 de persoane neautorizate, ca să înţelegeţi despre ce vorbim. Este un jaf acolo”, a spus Ponta, la sediul USL.

 

„Dacă într-o lună, o lună jumătate văd că aceste măsuri nu sunt suficiente, atunci o să trecem la operaţiunea radicală, care poate duce la reacreditaterea agenţiei. Sigur, reacreditare înseamnă multe luni şi înseamnă că probabil doar la 1 ianuarie 2014 o să fim din nou capabili să absorbim bani”, a spus Ponta.

 

Premierul Victor Ponta a mai declarat, luni, la sediul USL, că foştii miniştri ai Muncii Ioan Botiş, Sebastian Lăzăroiu şi Sulfina Barbu au dat cea mai mare gaură bugetului României pe care a identificat-o până în prezent.

 

„Începem să curăţăm mizeria şi hoţiile lăsate în urmă de Botiş, de Lăzăroiu şi de Sulfina Barbu. Anul acesta, bani de la POSDRU, din fericire e vorba doar de o sută de milioane de Euro, spun din fericire, pentru că anul viitor trebuie să salvăm 1,1 miliarde de Euro, pentru că ceea ce s-a întâmplat la POSDRU sub conducerea acestor trei miniştri este un noian de fraude, de folosire ilegală a banilor, motiv pentru care CE va lua faţă de România cea mai radicală măsură posibilă, adică suspendarea fondurilor”, a spus Ponta, precizând că acum poate vorbi pentru că este la sediul Uniunii Social-Liberale.

 

România riscă să piardă definitiv fonduri europene de 100 milioane euro în acest an şi 1,1 miliarde euro anul viitor prin Programul Operaţional de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU), din cauza unor grave nereguli sesizate la derularea programului în intervalul 2010-2011, a declarat anterior premierul Ponta, la Palatul Victoria.

Ultimele Articole