„A fost prima dată după doi, trei ani când oamenii nu au mai fost foarte supăraţi la comemorarea acestui moment istoric” şi „nu s-au mai auzit reproşuri, vorbe rele din partea participanţilor”, a spus primul ministru într-o conferinţă de presă ad-hoc la finalul manifestărilor dedicate Unirii Principatelor de la Focşani.
„Cred că este o stare de normalitate pe care ne-o doream cu toţii, pe care o dorim perpetuată”, a mai spus el şeful Guvernului.
În alocuţiunea rostită în faţa participanţilor la festivităţile organizate în Focşani cu împlinirii a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române primul ministru a afirmat că este onorat şi bucuros ca pe 24 ianuarie să fie prezent în oraşul simbol al unităţii românilor.
Premierul Ponta s-a arătat încrezător că „împreună, uniţi, mai uniţi decât am fost acum 154 de ani, mai uniţi decât am fost chiar anul trecut, cred că putem să trăim toţi într-o Românie puternică, o Românie mai mândră, o Românie a noastră, a tuturor”.
Manifestările omagiale de la Focşani s-au încheiat seara cu o paradă militară şi, în aclamaţiile miilor de persoane care au participat la eveniment, tradiţionala retragere cu torţe a militarilor din garnizoana Focşani.
Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au participat joi la manifestările de la Iaşiu, unde au fost huiduiţi de câteva persoane, care au strigat: „Hoţii! Hoţii!”, un alt grup huiduind şi când consilierul prezidenţial Iulian Chifu a depus o coroană de flori. Huduielile au continuat şi în timp ce Victor Ponta şi Crin Antonescu dădeau mâna cu oamenii. Mulţi dintre cei prezenţi le-au cerut liderilor USL locuri de muncă, pensii şi salarii mai mari.