Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că premierul Victor Ponta se va afla, în perioada 21-22 martie, la Salonul de Carte de la Paris.
Anunţul a fost făcut după ce, în urmă cu o lună, premierul Ponta a efectuat o vizită la Paris, unde a semnat cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault, un acord de continuare pentru următorii cinci ani a Parteneriatului strategic încheiat între România şi Franţa în 2008.
Premierul francez a anunţat atunci că România va fi invitat de onoare la Salonul de Carte organizat, în luna martie, în Franţa.
Surse oficiale au declarat însă, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că premierul Ponta şi-a anulat participarea la această manifestare, pe fondul discuţiilor între oamenii de cultură apărute în ultimele zile.
La începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, premierul a declarat că ministrul Culturii are „sarcina dificilă” de a merge la un eveniment care trebuia să facă cinste şi onoare României şi a criticat faptul că „adversarii politicii” au făcut o practică din a-şi exprima mereu nemulţumirile în faţa publicului european.
„Domnul ministru al Culturii, aveţi sarcina dificilă de a merge la un eveniment care trebuia să facă cinste şi onoare României, ţară invitată special la Salonul de Carte. În stilul românesc al aceloraşi oameni, dacă putem să facem de râs şi să facem un scandal, ca să nu mai rămână nimic bun dintr-o acţiune bună, văd că nu ratează nicio ocazie. Eu cred, totuşi, că pentru România e o mândrie că are acest statut special, preşedintele Franţei va fi acolo, şi la standul României, sunt zeci de scriitori care merită să fie apreciaţi. Sunt câţiva, e adevărat, care cu asta se ocupă şi e mai bine să…Eu unul o să vă rog pe toţi să încercăm noi să nu răspundem niciodată în acelaşi fel, ce avem de împărţit şi de certat acasă, orgolii, funcţii, ne certăm acasă, dar este deja o practică a adversarilor noştri politici de a se duce tot timpul şi de a-şi spăla toate rufele în publicul european. Cred că este cel mai rău lucru care se poate face României”, a spus Ponta miniştrilor în şedinţa de guvern.
Miercuri, scriitorul Mircea Cărtărescu a vorbit, într-un interviu acordat AFP, despre „momentele dramatice” pe care le-a trăit în ultimele luni, în timpul a ceea ce numeşte el „războiul culturii” care se poartă în România, acesta fiind unul dintre argumentele neparticipării sale la Salon du Livre de la Paris.
Cărtărescu s-a referit şi la vizita premierului Victor Ponta la Salonul de Carte de la Paris ca la un motiv în plus pentru care şi alţi scriitori „cu demnitate” să refuze participarea la acest eveniment.
Numele lui Cărtărescu apare alături de alte nume ale unor intelectuali români celebri – Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Neagu Djuvara – care au refuzat să participe la ediţia din acest an a Salonului de Carte de la Paris, eveniment care se desfăşoară de vineri până luni şi la care România este ţară invitată de onoare.
Salonul Internaţional de Carte de la Paris este considerat drept cea mai importantă manifestare a pieţei editoriale din Franţa, cu o medie de 180.000 de vizitatori pe ediţie. Salon du Livre reuneşte în fiecare an peste 1.000 de expozanţi din 40 de ţări, 30.000 de profesionişti ai pieţei editoriale internaţionale şi peste 2.000 de autori din toată lumea.