Iorga Vlad

Ponta, parlamentarilor USL: Guvernul cel rău e Guvernul dumneavoastră şi atunci trebuie să fie bun

amendamente, buget, Guvern, Parlament, Victor Ponta

„Singurul lucru de discutat azi e că mai important decât orice eu văd unitatea noastră de acţiune. Eu nu pretind că bugetul e perfect. Există amendamente bune, aveţi tot sprijinul meu. Ce vă rog, să nu facem lucruri formale – punem 100 de amedamente, ştim că nu trec, zicem acasă că le-am pus şi Guvernul cel rău nu le-a aprobat. Vă anunţ că Guvernul cel rău e Guvernul dumneavoastră şi atunci trebuie să fie un Guvern bun”, le-a spus Ponta parlamentarilor USL.

El a arătat că nu s-a pus problema şi nu există interdicţii privind amendarea proiectului de buget.

„Fiecare e reprezentantul unor cetăţeni, e normal să-şi exercite dreptul constituţional de a amenda orice fel de proiect de lege. Sunt ultimul să spună că nu puteţi să faceţi amendamente”, a spus Ponta.

El a arătat că pentru orice alocare din buget membrii Cabinetului sunt responsabili în faţa parlamentarilor USL.

„Dacă găsiţi în vreun loc bani care pot fi folosiţi mai bine în altă parte, sunt de acord şi facem îmnpreună. Dacă găsiţi bani puşi deoparte de un ministru sau un deputat sau senator numai pentru colegiul lui, spuneţi-mi-l şi ca lider politic şi ca premier iau măsuri împotriva acelei persoane”, a spus Ponta.

Ultimele Articole