Ana Draghici

Ponta: Prioritate la finanţare pe fonduri structurale au proiectele care vor crea multe locuri de muncă

Barroso, Finantari, ponta

Premierul Victor Ponta a declarat că a ajuns la această concluzie după mai multe vizite şi consfătuiri cu reprezentanţii în teritoriu din diferite zone ale ţării, de la care a aflat unde este mai mare nevoie de fonduri europene pentru dezvoltare regională, pentru infrastructură sau o pregătire reală a forţelor de muncă.

 

Ponta a spus că a discutat, de asemenea, şi ce trebuie făcut pentru ca investiţiile care s-au făcut până în prezent, dar şi cele care se vor mai face, să beneficieze de sprijin din partea României.

 

„Am discutat acest lucru, nu între noi, la partid sau la USL, ci cu preşedintele Comisiei Europene, domnul Barroso, cu ceilalţi prim-miniştri din zonă, pentru România, pentru perioada 2014-2020, cele mai importante proiecte care trebuie finanţate sunt proiectele care îi sprijină pe cei care creează locuri de muncă”, a declarat Victor Ponta.

 

Primul-ministru a ţinut să precizeze că nu statul român va face de acum încolo locuri de muncă, ci marii investitori privaţi.

 

„Locuri de muncă nu o să mai facă statul român, ca-n epocile de dinainte de ’89, locurile de muncă vor fi făcute de marii investitori privaţi, cu o singură condiţie: Guvernul României să nu le pună beţe-n roate, ci să-i ajute în toate proiectele pe care le dezvoltă”, a mai spus premierul Victor Ponta.

 

Ca referire directă la Craiova şi judeţul Dolj, premierul le-a cerut în mod special candidaţilor la alegerile locale să facă toate eforturile necesare pentru orice investitor care vine şi creează locuri de muncă, astfel încât aceştia să fie atraşi, dar şi să rămână şi să păstreze locurile de muncă create.

 

Premierul Victor Ponta a fost prezent, sâmbătă, la Craiova, alături de Crin Antonescu şi Daniel Constantin, dar şi alţi membrii USL, pentru a-şi declara sprijinul pentru candidatul Uniunii la Primăria Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

 

Vineri, la finalul reuniunii de la Bucureşti a liderilor europeni, premierul Victor Ponta a declarat că România va primi din partea Uniunii Europene sume importante pentru politica agricolă comună, în perioada 2014-2020, dar problema autorităţilor de la Bucureşti este lipsa de capacitate în a absorbi fonduri.

 

Premierii statelor UE membre ale grupului „Prietenii coeziunii” au semnat, în cadrul reuniunii de la Bucureşti, o Declaraţie comună în care insistă pentru menţinerea unui „nivel corespunzător” al finanţării, în scopul creşterii economice şi creării locurilor de muncă.

 

Liderii europeni au pregătit astfel un demers comun, în perspectiva discuţiilor de la Consiliul European, din 28-29 iunie, unde va fi analizat cadrul financiar multianual al UE.

 

La Bucureşti s-au aflat reprezentanţi la nivel înalt din Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania, precum şi preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso.

 

România este una dintre susţinătoarele politicii de coeziune, care vizează menţinerea politicilor prin care se alocă fonduri statelor mai puţin dezvoltate, pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare al mediei UE.

Ultimele Articole