Ponta: Privatizarea CFR Marfă va fi reluată, dacă cei care au câştigat nu vin cu banii

CFR Marfa, privatizare, Victor Ponta

Ponta a predat portofoliul Ministerului Transporturilor. Premierul către Ramona Mănescu: Licitaţia privind privatizarea CFR Marfă va fi reluată, dacă cei care au câştigat nu vin cu banii

 

În cazul reluării licitaţiei, termenele vor fi mult mai extinse şi mai rezonabile decât la prima licitaţie, derulată în condiţiile şi termenele negociate cu Fondul Monetar Internaţional, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, prezent la sediul ministerului pentru ceremonia de predare-primire a portofoliului către Ramona Mănescu.

 

Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în urmă cu două săptămâni în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.

 

CFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

 

Ultimele Articole