„De la 1 ianuare 2013, ne dorim impozitarea pe trei trepte: 16%, pentru societăţile comerciale şi persoanele cu venituri medii, iar pentru cei cu venituri foarte mici vom încerca aplicarea celorlalte două cote, de 12% şi 8%, Va fi, dacă vreţi, o cotă socială, iar efectul pe buget este unul negativ. Vor fi însă şi măsuri cu impact pozitiv asupra bugetului, în primul rând terminăm pentru totdeauna cu povestea Fondului de rezervă al Guvernului folosit pentru finanţarea diverselor acţiuni. Nu îl desfiinţăm, dar va fi folosit numai pentru situaţii de urgenţă, conform prevederilor legale, nu pentru finanţarea o dată la două luni a propriilor primari şi preşedinţi de consilii judeţene”, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” de la PRO TV.
Întrebat dacă nu îi este teamă că va fi „aruncat” de la guvernare în lipsa acestor finanţări către autorităţile locale, preşedintele PSD a răspuns că nu are o astfel de teamă. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX