Mucenic Ioana

Pop: Angajaţii Oltchim iau restanţe salariale pe iulie, dar pe august-septembrie normarea poate suferi

angajați, ministrul economiei, Oltchim

„Până în 25 septembrie, angajaţii Oltchim vor primi cei 30% restanţe salariale de pe luna iulie, ajutorul de urgenţă neintrând în chestiunea salarială de pe luna iulie. Pentru luna august şi septembrie, trebuie să fim corecţi cu noi înşine şi să spunem că o lună şi jumătate combinatul nu a funcţionat, deci activitatea şi normarea au de suferit”, a declarat ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop.

 

Întrebat dacă se poate înţelege că angajaţii Oltchim nu vor fi plătiţi pentru lunile august şi septembrie pentru că nu a funcţionat combinatul, ministrul a precizat că nu a afirmat acest lucru, ci că, în momentul în care s-a oprit combinatul, nu toţi angajaţii au aceeaşi activitate la nivelul unităţii, fiind sectoare în care activitatea este redusă şi în care anumite fluxuri sunt oprite în totalitate. El a precizat că situaţia celor două luni va fi analizată de către conducerea companiei.

 

În privinţa ajutorului social acordat de Guvern, Pop a arătat că acesta este valabil, în raport de venit, şi pentru angajaţii de la Arpechim şi că prima tranşă vor fi acordată în funcţie de finalizarea anchetelor sociale, acestea fiind programate să fie derulate în următoarele două săptămâni.

 

„Într-o variantă optimistă, dacă mă întrebaţi pe mine, asta ar fi undeva în trei săptămâni”, a spus Pop.

 

Guvernul a decis, miercuri, ca angajaţii Oltchim să primească ajutoare sociale de urgenţă în sumă de câte 1.400 lei, în două tranşe, din fondurile Ministerului Muncii, pentru a preveni noi probleme sociale.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, decizia a fost luată ca „o plasă de siguranţă” pentru o perioadă de două-trei luni, până când Oltchim va fi preluată efectiv de către un investitor care ar urma să fie selectat prin licitaţia programată pentru vineri.

 

Ministrul Economiei a precizat însă că ajutorul social de 1.400 de lei va fi primit doar de angajaţii Oltchim care au salariul sub cel mediu brut pe economie.

Ultimele Articole