Money.ro

Popa, BNR: Pe baza datelor la două luni nu se pot face prognoze privind inflaţia pe un an

Banca Naţională a României, BNR, cristian popa, inflatie, prognoză, prognoze

„Trebuie să citim mai mult de o lună pentru a vedea dacă direcţia în care preţurile se mişcă s-a modificat semnificativ sau nu. Este foarte posibil, având în vedere că avem riscuri din partea evoluţiei preţurilor la alimente şi riscuri din partea evoluţiei preţurilor la combustibili, să vedem dacă aceste presiuni se manifestă ca persistente sau, din contră, se vor tempera în perioada următoare. Nu este momentul, pe baza unei singure citiri sau citirii a două luni să faci pronunţări despre inflaţia pe parcursul unui an sau cum avem noi ciclu de prognoză pe parcursul a opt trimestre. Cred că este prematur”, a spus Popa.

Viceguvernatorul BNR a subliniat că este posibil să existe o diminuare a preţului internaţional al petrolului în perioada următoare, legată de o eventuală soluţionare a conflictelor din regiunile exportatoare de petrol.

„Există efecte de bază care trebuie citite la justa lor amploare. Dacă cel din ianuarie, pentru că cifra de acum un an era mare şi a dus inflaţia în jos, acestea (din februarie, n.r.) au amplificat nişte presiuni pe care, trebuie să le recunoaştem, există şi ele sunt mai marcate decât le vedeam cu câteva luni în urmă”, a spus Cristian Popa.

De asemenea, viceguvernatorul BNR a ţinut să precizeze că atât banca centrală, cât şi analiştii financiari estimează că inflaţia ar putea coborî semnificativ după luna iulie, prin dispariţia efectului creşterii TVA.

„Cred că din august, cel târziu septembrie, vom înregistra niveluri care vor avea deja o corecţie masivă faţă de cifrele pe care le-am avut din iulie 2010 şi până în prezent.Vom ajunge probabil undeva către 4%, 4% şi ceva. Este posibil să avem oscilaţii în jurul nivelului de acum sau sub acest nivel, dar undeva probabil în jurul lui 7, 7 şi ceva la sută”, a mai spus Popa.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în februarie la 7,60%, pe fondul scumpirii produselor alimentare cu 8,83%, a celor nealimentare cu 7,27% şi a creşterii tarifelor la servicii cu 5,96%, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Faţă de luna precedentă, preţurile de consum au crescut în februarie cu 0,77%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,76%, cele nealimentare cu 0,27%, în timp ce tarifele la servicii au crescut cu 0,03%, potrivit Statisticii.

Ultimele Articole