„Cred că da, dar deja discutăm mereu de un scenariu central cu incertitidini foarte mari pe de o parte şi pe alta. Adică o cifră pozitivă şi modestă”, a spus Popa, fiind întrebat dacă economia va înregistra în primul trimestru o creştere.
El a precizat că există deja semne „promiţătoare” pentru industria prelucrătoare şi exporturi, dar că sunt alte segmente în care semnele revenirii nu îşi fac apariţia încă şi pentru care se discută despre o revenire în cursul acestui an.
„În ceea ce priveşte evoluţia economiei în acest an sunt optimist rezervat, mai ales având în vedere că desenul trimestrial al anului 2010 se agaţă pe un trimestru patru din 2009 care a fost relativ mai slab decât anticipam”, a spus Popa.
El a menţionat că, la fel ca în cazul altor state, revenirea economiei nu va fi condusă de cererea internă, ci de cea externă.
Economia României a scăzut anul trecut cu 7,1%, după un avans de 7,1% înregistrat în 2008
Pentru acest an, autorităţile române şi experţii Fondului Monetar Internaţional estimează o creştere economică de 1,3%.