Sorin Simon

Popa: Creşterea economică din România poate fi influenţată de situaţia exporturilor către Germania

BERD, BNR, cristian popa, exporturi germania, FMI, Germania, Popa BNR

„Cred că este mult prea devreme să ne pronunţăm dacă aceasta este o manifestare temporară sau se referă la un trend mai îndelungat. Ceea ce vedem, în schimb, este următorul fapt: comenzile anticipate în Germania mai ales şi în Europa de Nord tind să fie puţin mai slabe acum. Este o zonă mai relaxată a creşterii economice. Să vedem cât de adâncă va fi această zonă pentru că de ea depinde creşterea economică nu numai în România, ci în toate ţările din grupul cu care ne comparăm: şi în Ungaria şi în Cehia, Polonia, toate au ca destinaţie principală a exporturilor Germania”, a spus Popa.

El a declarat că riscurile privind creşterea economică sunt simetrice, România putând înregistra o creştere mai mare de 1,5% a PIB, dar şi una mai mică dacă există evenimente în dezvoltare la periferia zonei euro, care pot influenţa încrederea în toate economiile, prin contagiune.

„Având în vedere aceste cifre de PIB, riscurile de o parte şi de alta pentru creşterea economică din acest an par să fie simetrice. Este posibil să avem o creştere economică mai mare decât acest 1,5% pe care îl vedem ca prognoză şi din partea noastră şi din partea Comisiei Europene şi din cea a FMI. Este posibil, dacă există evenimente în dezvoltare în periferia zonei euro, care pot influenţa încrederea în toate economiile prin contagiune şi această dinamică relativ mai slabă în Germania, este posibil ca creşterea să fie mai slabă decât acest 1,5% sau să fie oarecum întârziată. Nu cred că vor fi diferenţe foarte mari faţă de 1,5%”, a precizat Popa.

El a declarat că reprezentanţii BERD nu văd o afectare a creşterii din România, chiar dacă evenimentele din Grecia iau o turnură mai complicată.

„Tendinţa de creştere se va consolida. În primul rând avem ceva cert: importurile şi exporturile sunt cu cifre mai mici în PIB, dar sunt compatibile cu cifrele lunare pe care le avem din statistica fluxurilor de comerţ internaţional. Asta înseamnă şi că cifra de contribuţie a producţiei industriale la creşterea PIB este una semnificativă. Vedem exporturile nete pe partea de cheltuială, că acolo sunt atribuite, contribuind semnificativ la reluarea PIB. Vedem de asemenea o scădere mai mică la investiţii, la formarea brută de capital fix. Este minus 2,2. Este important acest lucru că, dacă vă uitaţi în urmă cu un an, scăderile erau cu două cifre, deci extrem de mari”, a mai spus Popa.