“Cele trei faze ale planului de investiție includ: un cinematograf multiplex, un centru de divertisment pentru întreaga familie (bowling, biliard, jocuri video şi alte activități de divertisment) şi o benzinărie. Această extindere necesită un efort financiar total de 22 milioane Euro şi reprezintă 25.000 m2 în plus pentru Zona Comercială Băneasa” se arată într-un comunicat al companiei.
Cinematograful MULTIPLEX are o suprafață totală de 15.000 m2 care se adaugă la suprafața actuală a Băneasa Shopping City. Investiţia estimată in cinematograful multiplex este de 19 milioane de Euro. Cinematograful va avea încorporat 13 ecrane şi va avea per total o capacitate de peste 2.700 locuri. Construcţia cinematografului va începe în primăvara acestui an şi inaugurarea sa va avea loc în a doua jumătate a anului 2011
CENTRUL DE DIVERTISMENT PENTRU FAMILIE va avea o suprafață de 4.000 m2 şi va fi dedicat exclusiv jocurilor şi distracţiei, pentru familii şi persoane de toate vârstele. Investiţia totală în această fază este estimată la 1 milion de Euro. Zona de divertisment este o parte integrantă a Băneasa Shopping City şi va fi situată deasupra zonei de restaurante și cafenele a centrului comercial. Deschiderea centrului de divertisment pentru intreaga familie va avea loc până în primăvara anului 2011. În plus, pentru a satisface miile de clienţi care doresc să-și “hrănească” sau înfrumuseţeze maşinile în Zona Comercială Băneasa, Băneasa Developments a decis să construiască o benzinărie, având încorporată o spălătorie auto şi un restaurant drive-in.