Sunt oare francezii nerăbdători şi vor rezultate palpabile doar după patru luni de la instalarea noului preşedinte la putere? Un lucru este însă limpede: François Hollande încasează critici din toate direcţiile, chiar şi din interioriul propriei sale familii politice. Aliaţii săi ecologişti consideră, de exemplu, ca fiind neliniştitoare această cotă extrem de scăzută în materie de popularitate. Doar 43% dintre francezi se mai declară în prezent mulţumiţi de politica preşedintelui.
Agenţia France Presse arată că în istoria postbelică a Franţei, doar generalul de Gaulle a mai avut un astfel de scor scăzut, în 1962, când a pus capăt războiului din Algeria şi Jacques Chirac, în 2005, când francezii au spus NU la referendumul legat de Constituţia europeană, scriu cei de la RFI.ro
Dreapta jubilează în acest context şi le reproşează socialiştilor că au mizat pe o iluzie: i-aţi făcut pe francezi să creadă, spune de exemplu Alain Juppé, că este suficient să se debaraseze de Nicolas Sarkozy pentru ca lucrurile să meargă bine.
Şi cota de popularitate a prim-ministrului Jean-Marc Ayrault a scăzut simţitor, dar mai puţin în raport cu cea a lui François Hollande. Un singur ministru pare să întrunească în prezent simpatia şi încrederea cetăţenilor: este vorba de Manuel Valls, responsabilul cu Internele.
În ciuda acestor sondaje, spun specialiştii, francezii nu par însă în situaţia de a-şi dori să-şi exprime nemulţumirea prin manifestaţii de stradă. Nu suntem încă în faza unui divorţ între francezi şi preşedinte, mai spun politologii, oamenii au înţeles că Franţa traversează o criză care riscă să fie „durabilă”.