Mihai Barsan

Popularitatea preşedintelui Francois Hollande continuă să scadă

popularitate, scădere, sondaj

Potrivit sondajului, efectuat de Ifop, în luna noiembrie, numărul persoanelor mulţumite de performanţele lui Hollande a scăzut cu un punct, ajungând la 41%, un nou minim înregistrat de la preluarea funcţiei de preşedinte în luna mai a acestui an.

 

Cu toate acestea, zilele trecute, Francois Hollande a declarat că atitudinea critică din partea opiniei publice nu-l va îndepărta de la obiectivul său de a relansa economia şi le-a cerut alegătorilor să-l judece peste cinci ani.

 

Popularitatea premierului Jean-Marc Ayrault a scăzut mai rapid decât cea a preşedintelui, în luna noiembrie pierzând şase puncte până la 43%, arată sondajul, efectuat pentru publicaţia ‘Le Journal du Dimanche’. Este a cincea lună consecutivă de scădere a popularităţii premierului francez.

 

Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1.917 persoane, cu vârsta de cel puţin 18 ani, în perioada 8 -16 noiembrie