În primele opt luni din 2010, populaţia a scăzut cu 31.586 de persoane, în timp ce, în întregul an 2009, populaţia României s-a diminuat cu peste 34.000 de persoane. În prezent, România are mai puţin de 21,5 milioane de locuitori, faţă de vârful de 23,2 milioane atins în urmă cu 20 de ani.
Potrivit INS, în ultimii ani, sporul natural a înregistrat în România o anumită ciclicitate, cu valori negative mai mari în lunile de iarnă şi uşoare valori pozitive în vară sau la începutul toamnei.
Astfel, numărul de născuţi-vii a fost în luna august de 20.342 (11,2 la 1.000 locuitori), cu 1.313 mai mulţi decât în iulie, în timp ce numărul deceselor a fost de 20.518 (11,3 la 1.000 locuitori), în creştere cu 332 faţă de luna precedentă.
Faţă de august 2009, numărul de născuţi-vii a crescut cu 45, iar numărul deceselor a fost mai mare cu 1.545, se arată în comunicatul INS.
De asemenea, 174 de copii din România cu vârsta sub un an au decedat în luna august, la fel ca în august 2009. În iulie se înregistraseră 183 de decese la copiii sub un an.
În ceea ce priveşte căsătoriile, numărul acestora a crescut în luna august cu 2.951 faţă de iulie, până la 21.497, în timp ce numărul de divorţuri a crescut cu 563 faţă de luna precedentă, la 2.893.
Numărul căsătoriilor din august a fost cu 3.143 mai mic decât în aceeaşi lună din 2009, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 1.387 mai multe divorţuri în luna august a acestui an decât în august 2009.