Criza a lovit cu putere crescătorii de porci. Aceştia au fost nevoiţi să lase foarte mult din preţ. Pe de altă parte, clienţii „înfometaţi” aleargă după chilipiruri şi acceptă să cumpere animale cu provenienţă dubioasă. „Anul trecut preţul porcului în viu s-a vândut peste 10 lei kilogramul. Acum e criză, se combină în familie mai mulţi şi iau toţi un porc pentru că nu mai sunt bani. Acum depinde de unde îl iei, că ţăranu’ mai ţine la preţ, îl dă cu 7 lei pe kilogram, dar dacă îl iei din dubă, de la negustori, intermediari, ăştia lasă şi sub 6 lei pe kilogram. Ăştia au porci fără coadă, de la abator, miroase carnea a medicamente”, a spus un crescător de porci din Ghimpaţi, judeţul Giurgiu. Citeşte mai mult pe România liberă