Fondul de salarii are o pondere semnificativă în cheltuielile companiei şi este necesară o încasare foarte bună.
Lipsa de lichidităţi ar putea afecta şi poşta de la toamnă. Compania anunţă că, prin complexitatea activităţii prestate, receptează uşor modificările din mediul economic. Ponderea semnificativă a fondului de salarii în cheltuielile companiei face necesară o încasare foarte bună lună de lună dar acest lucru este dificil în perioada actuală.
Lipsa de cash care se manifesta atât la partenerii de stat, cât şi la cei privaţi, ar putea crea o problema pe partea de lichidităţi în Poşta Română, cel mai probabil de la jumătatea lunii septembrie.
Conducerea companiei are în vedere, măsuri pentru depăşirea acestei situaţii, fără a preciza însă în ce constau acestea. În primele 5 luni ale anului, cifra de afaceri a Postei Române a fost de 595,4 milioane de lei, în creştere cu 2,66% faţă de aceeaşi perioadă din 2008.
Potrivit Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe 2009, aprobat de Guvern la jumătatea acestui an, Posta va înregistra venituri de 1,54 de miliarde lei şi un profit brut de 4,87 milioane lei. Din cheltuielile de 1,539 miliarde lei, aproximativ 900 milioane lei sunt cheltuieli cu personalul.