de Shang-Jin Wei
NEW YORK – Acum că puterile occidentale au impus sancțiuni economice și financiare drastice Rusiei în urma invaziei Ucrainei, mulți se întreabă dacă neparticiparea Chinei le va submina eficacitatea. De asemenea, ar trebui să ne întrebăm dacă țările bogate pot face mai mult pentru oamenii săraci din multe țări în curs de dezvoltare, care sunt pagubele colaterale ale războiului și ale sancțiunilor.
Pe baza datelor din 2019 (ultimul an complet înainte de pandemie), China este cel mai mare partener comercial al Rusiei, reprezentând aproximativ 14% din exporturile Rusiei și 19% din importurile acesteia. Acest lucru pare să sugereze că participarea Chinei la sancțiuni ar putea face o mare diferență. Dar două considerații suplimentare califică această concluzie în mod semnificativ.
În primul rând, peste 60% din exporturile rusești către China sunt țiței și petrol rafinat, care – cel puțin pentru moment – sunt scutite de sancțiunile Uniunii Europene. Deci, o decizie a Chinei de a adera la regimul de sancțiuni ar bloca mai puțin de 40% din exporturile Rusiei către țară sau mai puțin de 6% din totalul exporturilor rusești.
În al doilea rând, comerțul Rusiei cu Europa în ansamblu este de multe ori mai mare decât comerțul său cu China. De exemplu, exporturile combinate (pre-sancțiuni) ale Rusiei către Țările de Jos și Germania au depășit doar exporturile sale către China. Și asta sugerează că nu ar trebui să supraestimăm contribuția potențială a Chinei la eficacitatea generală a regimului de sancțiuni.
Rusia nu-și poate redirecționa cu ușurință exporturile europene către China. Principalele sale exporturi, petrol și gaze, s-ar confrunta cu constrângeri atât în ceea ce privește capacitatea conductelor, cât și capacitatea de rafinare a Chinei. Deprecierea bruscă a rublei ar putea ajuta la promovarea exporturilor rusești non-energetice către China, dar baza de producție mult mai puternică a Chinei îi limitează nevoia de astfel de importuri.
Susținătorii unor sancțiuni și mai stricte trebuie să ia în considerare, de asemenea, posibilele consecințe economice secundare. Dacă Occidentul ar decide să vizeze sectorul energetic al Rusiei, iar China și-ar înlocui importurile de energie din Rusia cu importuri din Orientul Mijlociu sau din alte regiuni, prețurile la gaz și electricitate în Statele Unite, Europa și în alte părți probabil ar crește și mai mult.
În timp ce China ar putea refuza să participe la sancțiunile occidentale împotriva Rusiei din motive geopolitice, considerentele economice pot juca, de asemenea, un rol important. Întrucât comerțul său înainte de pandemie cu Rusia era de trei ori mai mare decât cel dintre SUA și Rusia și de aproape șapte ori mai mare decât cel dintre Regatul Unit și Rusia, costurile economice ale sancțiunilor cuprinzătoare, inclusiv cele energetice, ar fi substanțial mai mari pentru China (și Germania) decât pentru SUA sau Marea Britanie. Aceste costuri suplimentare ar putea pune în pericol ținta de creștere a PIB-ului guvernului chinez (aproximativ 5,5% în 2022) într-un moment în care forțele demografice interne, reglementările mai stricte și tensiunile geopolitice cu Occidentul exercită deja o presiune uriașă în scădere asupra creșterii.
O modalitate de a încuraja China să participe la sancțiuni (și de a convinge alte țări, cum ar fi Germania, să nu mai importe energie rusească) este ca SUA să ofere compensații financiare parțiale țărilor care ar suporta o parte disproporționată din povara economică rezultată. Dar acest lucru nu pare fezabil din punct de vedere politic în America.
Un alt potențial mic impuls pentru China ar fi o rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite care să ceară în mod explicit sancțiuni economice cu drepturi depline împotriva Rusiei. Adunarea Generală a adoptat astfel de rezoluții în trecut, iar membrii permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU (inclusiv Rusia și China) nu le pot bloca prin veto. În acest sens, recenta rezoluție a Adunării Generale, elaborată de SUA, care condamna invazia rusă a ratat o oportunitate neincluzând o recomandare ca țările membre să impună sancțiuni economice Rusiei. Asta ar fi plasat actualele sancțiuni occidentale sub un steag ONU.
Adevărat, țările mari pot ignora rezoluțiile ONU. De exemplu, în fiecare an, Adunarea Generală votează, adesea cu o majoritate covârșitoare, să ceară SUA să pună capăt embargoului său economic împotriva Cubei. SUA ignoră aceste voturi și nimeni altcineva nu poate face nimic pentru a schimba situația.
Poate că astfel de rezoluții ale ONU sunt cele care au determinat SUA să nu se refere la sancțiunile economice în recenta sa rezoluție privind invadarea Ucrainei de către Rusia. Dar alte țări precum Canada sau Australia ar putea face acest lucru. Având în vedere insistența Chinei că sprijină o ordine mondială centrată pe ONU, mai degrabă decât una centrată pe SUA, aceasta ar putea juca cel puțin un rol în influențarea cetățenilor chinezi.
Consecințele distribuționale ale sancțiunilor complete ar putea fi și ele semnificative. Un lucru este o blocadă economică de maximă presiune care să ducă la schimbarea regimului în Rusia sau să oprească războiul din Ucraina. Sancțiunile care nu reușesc să atingă aceste obiective și totuși distrug mijloacele de trai ale rușilor obișnuiți, dintre care mulți se opun războiului, sunt cu totul altceva. Rușii cu venituri mici sunt probabil mai puțin capabili decât oligarhii ruși în a gestiona povara sancțiunilor. Prin creșterea costurilor cu gazele și utilitățile și prețurile altor mărfuri, sancțiunile ar impune, de asemenea, greutăți oamenilor din multe alte țări în curs de dezvoltare, care încă nu și-au revenit pe deplin din pierderile de venit induse de pandemie.
Pe măsură ce scenele sfâșietoare din Ucraina continuă să se desfășoare, apelurile tot mai mari de a înăspri blocada economică împotriva Rusiei sunt de înțeles. Neparticiparea Chinei nu va face o diferență uriașă în cele din urmă. Dar consecințele nefavorabile distribuționale atât ale războiului, cât și ale sancțiunilor pentru oamenii săraci din țările în curs de dezvoltare sunt reale. Țările bogate ar trebui să ia în considerare acordarea de ajutor financiar acelor oameni din țările în curs de dezvoltare care au mai puține mijloace pentru a face față dificultăților suplimentare.
Autor
Shang-Jin Wei, fost economist șef la Banca Asiatică de Dezvoltare, este profesor de finanțe și economie la Columbia Business School și la Columbia University’s School of International and Public Affairs.
© Project Syndicate 2022
Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol, ClubEconomic
preluare din ClubEconomic
