Ana Draghici

Poverile uriaşe ale bugetului 2013

proiect de buget, Victor Ponta

Premierul Victor Ponta va prezenta în această săptămână schiţa bugetului României pentru 2013, însă noul an vine cu provocări vechi. Fără aceste probleme, bugetul României ar fi pe plus, dar în situaţia actuală, statul trebuie să taie bani de la investiţii şi posibile majorări salariale pentru a acoperi găurile negre.

 

Una dintre cele mai importante este deficitul sistemului public de pensii, care a fost anul trecut de aproape 3 miliarde de euro. Valoarea este aproape egală cu întreg deficitul bugetar al României pentru anul trecut. Aşadar, fără gaura sistemului de asigurări sociale de stat, bugetul României ar fi echilibrat.

 

Pentru 2013 nu se întrevăd evoluţii spectaculoase pe piaţa muncii, ceea ce înseamnă că deficitul le pensiile de stat se va păstra în jurul valorii actuale.

 

Cea mai mare problemă este evaziunea fiscală. Anual, bugetul României pierde mai bine de 10 miliarde de euro pe spinarea evazioniştilor. Cu alte cuvinte, statul pierde încasări echivalente cu o treime din totalul încasărilor la buget sau aproximativ 50 de milioane de euro în fiecare zi, potrivit calculelor Money TV.

 

O a treia piatră de moară a bugetului pentru 2013 sunt companiile de stat ineficiente. Spre exemplu, cele mai mari firme din grupul CFR au înregistrat pierderi de 1,7 miliarde de euro în perioada 2007-2012, potrivit estimărilor Money TV. La alte companii, găurile sunt ceva mai mici, dar rămân la un nivel colosal: Tarom – peste 200 de milioane de euro în ultimii 6 ani, iar Oltchim, 320 de milioane.