Anghel Alexandru

Povestea tânărului care se poate pensiona la 27 de ani

milionar, pensionare

Cum a făcut-o? Din lene, mărturisește tânărul, într-un articol publicat pe Entrepreneur.com. Acesta spune că nu știe de ce cuvântul „leneș” are o conotație atât de negativă. „Sunt un mare fan al lenii. Iată de ce: lenea este motivația care îl mână pe un om inteligent să ajungă cât mai repede posibil de la punctul A la punctul B. O persoană leneșă știe că există o mulțime de modalități de distracție în viață și multe lucruri pe care să le experimentezi, astfel încât i se pare mai important să găsească o scurtătură decât să mearga pe un drum foarte lung”, explică Brenton Hayden virtuțile lenii.

 

El a decis să construiască o afacere de câteva milioane de dolari în doar câțiva ani și să iasă la pensie la mai puțin de 30 de ani. Fiind de părere că, după moarte, nu mai urmează nimic și că viața aceasta este singura lui șansă, pe când avea doar 21 de ani, tânărul a luat decizia ca, atunci când va împlini 27 de ani, să aibă o avere netă, după impozitare, de 7 milioane de dolari. La momentul luării deciziei, Hayden avea deja propria sa afacere de administrare a imobilelor, Renters Warehouse USA, care avea perspective bune de creștere.

 

În anii care au urmat, afacerea s-a dezvoltat, iar tânărul a pregătit meticulos oamenii și afacerea pentru momentul în care va trebui să iasă din companie.

 

Cu scopul autoimpus de pensionare la 27 de ani, acesta s-a concentrat pe construirea unei puternice rețele interne de oameni la Warehouse. Acest lucru a însemnat să aibă un președinte capabil de a deveni, la un moment dat, CEO, un manager cu toate calitățile necesare de a deveni manager operațional, precum și un mare număr de angajați bine instruiți, dornici să crească din punct de vedere profesional.

 

A pus accentul pe transparență, a împuternicit directorii-cheie, oferindu-le din timp acces nelimitat la datele financiare ale firmei, le-a conferit lor dreptul de a lua decizii cruciale de management, dar și de a avea o influență în deciziile privind brandingul, finanțarea și angajările. În cultura companiei se transmitea ideea că „leadership-ul vine din toate colțurile”.

 

După ce au trecut cei șapte ani, a venit momentul pensionării, așa cum își imaginase inițial. Însă, Brenton Hayden spune că acest moment nu a venit cu o „explozie mare de confetti”, ci cu „un pic de teamă”.

 

„Până în 2013, am construit o afacere de care sunt mândru acum, care a ajuns la o valoare netă de aproape 20 milioane de dolari”, spune tânărul. Recent, el a împlinit 27 de ani, în timpul unei vacanțe cu soția sa pe Insulele Virgine. Stând și lucrând la laptop, i-a venit în minte întrebarea: „Nu ai spus că te vei pensiona atunci când vei împlini 27 de ani?”. Acesta era momentul când trebuia să meargă mai departe.

 

„Vă puteți imagina că a le spune oamenilor că vreți să vă pensionați, după aproape zece ani de muncă împreună, înseamnă să riscați să primiți priviri dezaprobatoare”, reatează omul de afaceri. Atunci el a gândit că, „de prea multe ori, oamenii asociază pensionarea cu a înlocui cheile de la birou cu hamace și terenuri de golf. Cum rămâne, însă, cu cei care ajung să iubească locul de muncă la fel de mult cum iubesc terenul de golf? Refuz să cred că trebuie să fie totul sau nimic”.

 

Concluzia la care a ajuns Brenton Hayden este că pensionarea înseamnă, de fapt, să ajungă în situația de a putea alege când dorește să lucreze și când să joace golf. „Poate săptămâna viitoare mă aventurez în Peru, iar în săptămâna următoare intenționez să fac un tur de presă pentru a discuta despre brandul nostru în franciză” – cam așa arată concepția la care a ajuns tânărul, după ce și-a construit afacerea visată. 

 

 

Ultimele Articole