De la începutul acestui an, în România nu a mai fost finalizat nici un kilometru de autostradă, deși, în multe cazuri, termenele sunt întârziate. Ultimul pas în această direcție a fost făcut în luna decembrie a anului trecut, când au fost deschiși circulației 27 de kilometri din șoseaua care face legătura dintre Lugoj și Deva. Acest lucru se întâmpla, însă, în mandatul fostului ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.
După demisia acesteia de la șefia Transporturilor, în luna februarie 2014, în urma retragerii PNL de la guvernare, fucția de ministru al Transporturilor a fost preluată de Dan Șova, care deținuse funcția de ministru al Marilor Proiecte. Iar din februarie și până în iunie, acesta nu a reușit să miște lucrurile pentru finalizarea niciunui kilometru de autostradă.
În aceste fel, încurând se încheie o jumătate de an în care nu am avansat deloc la acest capitol, care trage în jos imaginea României în fața potențialilor investitori străini. Cu numai aproximativ 550 kilometri de autostradă, țara noastră ocupă printre ultimele locuri în Europa din punct de vedere al rețelei de autostrăzi raportată la suprafața totală a țării. Noi avem doar 1,5 kilometri/1.000 kilometri pătrați, în condițiile în care media europeană este de 35 kilometri pentru fiecare mie de kilometri pătrați.
Dan Șova a anunțat că demisionează din funcția de ministru al Transporturilor, pentru a se implica în organizarea campaniei electorale a PSD pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în această toamnă. Șova a spus, la o conferință de presă, că l-a informat și pe premierul Victor Ponta în legătură cu decizia sa, explicându-i că „nu pot să mă aflu în același timp în fruntea unui minister dificil și în avangarda unei lupte”.
Dan Șova a ținut să precizeze că acesta este singurul motiv pentru care pleacă din fruntea Ministerului Transporturilor. „Nu aș fi plecat de la Ministerul Transporturilor, dacă nu aș fi avut campania prezidențială, pentru nimic în lume. Fiți convinși că, dacă lucrurile merg așa cum credem noi, mă veți regăsi într-un executiv din decembrie încolo”, a afirmat acesta.