Preda, PDL: Boc trebuia să-l dea afară imediat pe Vlădescu, dar nu este în stare, îi e frică

boc vladescu, Cezar Preda, Emil Boc, finanțe, minsitrii, PDL, Sebastian Vladescu, Şeitan

„Sincer, sunt foarte îngrijorat. Dacă până acum, în mediile politice şi economice româneşti se vehicula faptul că prim-ministrul cu greu îşi poate stăpâni Cabinetul, iată, acum, în ultima perioadă şi noi, din interiorul Partidului Democrat, vedem foarte clar acest lucru. Pentru mine, cel puţin, nu este nicio surpriză ce-a făcut ministrul Finanţelor. El face acest lucru când doreşte, cum doreşte, spune ce vrea. Prim-ministrul nu poate decât să fie reactiv la ceea ce spun domnul Vlădescu şi domnul Şeitan, dacă mai ţineţi minte”, a declarat vicepreşedintele PDL.

Cezar Preda a mai spus că îi pare rău pentru prim-ministru că „a ajuns de nu-l mai ascultă absolut nimeni”.

„Nu e bine să vedem în ultima lună că s-au luat decizii care nu sunt agreate ba de Palatul Cotroceni, ba de Ministerul de Finanţe, ba de Cabinetul de la Palatul Victoria, în ansamblu. Ce să-nţeleagă cetăţenii României, decât că e un haos ? E vina primului-ministru. Primul-ministru trebuia să-l dea afară imediat pentru aceste chestiuni, dar nu are puterea, nu e în stare să facă acest lucru, îi e frică nu ştiu de cine. Nu-mi dau seama cum îşi permite un ministru să saboteze un Cabinet întreg şi să-l ducă în ridicol până la urmă pe prim-ministru, de fiecare dată când acesta încearcă să se preocupe de ceea ce are nevoie ţara acum: să scăpăm de inundaţii, să trecem peste criză”, a adăugat Cezar Preda.

Vicepreşedintele PDL a mai declarat: „Noi asistăm, ca şi dumneavoastră, la o chestiune incredibilă: un Cabinet în care primul-ministru află ultimul de ce spune câte un ministru! Şi totuşi, nu doreşte să ia măsuri!”.

Pe de altă parte, Cezar Preda a spus că nu crede că remanierea Guvernului se va face în toamnă.

„Cum poate cineva să creadă că ei vor face reforma internă a administraţiei centrale, când n-au făcut-o până acum? De ce n-au făcut-o de un an şi jumătate? Bun, de ce n-au făcut-o de şase luni? De ce ar face-o acum? Câte agenţii şi autorităţi s-au redus până acum? Nici una! De-abia de acum se gândesc. De-abia de acum se iau decizii. Da, dar tăierea salariilor s-a făcut de la 1 iulie! Şi noi de-abia acum ne gândim ce vom face în interiorul Cabinetului şi-n interiorul administraţiei centrale? Nu e corect şi nu e de înţeles! Foarte mulţi lideri ai Partidului Democrat Liberal nu agreează asemenea chestiuni, pentru că această acţiune nu este credibilă pentru niciun cetăţean al României”, a declarat liderul democrat-liberal.

România ar trebui să treacă de la 1 ianuarie 2011, după şase ani de cotă unică, la un sistem de impozitare progresivă a veniturilor, inclusiv a tutoror pensiilor, concomitent cu scăderea TVA, susţine ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu.

După ce a administrat regimul de cotă unică şi în precedentul mandat de ministru, în guvernul liberal Tăriceanu, Vlădescu afirmă acum că trebuie considerată încheiată epoca sistemului de cotă unică, având în vedere noua conjunctură economică şi nevoile de dezvoltare ale României, scrie Ziarul Financiar în ediţia de marţi.

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, că ministrul Finanţelor nu a avut mandat pentru a dezbate public tema cotei unice şi a impozitării progresive, care nu a fost analizată şi aprobată în Guvern, şi a interzis miniştrilor să mai introducă în discuţia publică subiecte care nu au avizul Executivului.

El a ţinut să se refere la acest subiect înaintea reuniunii comitetului interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor comunitare, arătând că regretă că ministrul Finanţelor nu este prezent la această şedinţă, ci a trebuit să plece la Bruxelles, dar că doreşte să transmită un mesaj celorlalţi miniştri aflaţi la şedinţă.

La reuniune au fost prezenţi miniştrii Blaga, Şeitan, Videanu, Borbely, Berceanu, Udrea, Sandu, Funeriu şi Kelemen.

„Vreau să spun foarte clar şi răspicat pentru toţi miniştrii: vă interzic în mod expres să introduceţi în dezbatere publică teme şi proiecte care nu au fost discutate şi aprobat în Guvern. Din acest punct de vedere, vreau să fiu foarte clar – ministrul Finanţelor nu a avut şi nu are niciun fel de mandat pentru a dezbate public tema cotei unice sau a impunerii impozitării progresive. Vă solicit tututor să rămâneţi în acest mesaj clar al Guvernului: nimeni nu discută înainte ca în Guvern să avem o analiză, o decizie”, a spus Boc miniştrilor.

Premierul a mai arătat că actualul Cabinet şi-a pus „mandatul pe masă” apărând cota unică de impozitare şi că membrii Guvernului trebuie să transmită opiniei publice mesaje unitare.

Ultimele Articole