„Pasiunea cu care se discută în ultimele zile despre trădare este impresionantă”, scrie, Preda, pe blog.
El aminteşte că Cezar Preda (PDL) a spus despre Sever Voinescu (PDL), pe 9 ianuarie 2013: „Singurul lucru pe care-l poate cere Sever Voinescu este să fie dat afară repede din partid! Pentru ce ne trebuie şase luni pentru a-i da afară din partid pe toţi trădătorii care au făcut campanie împotriva partidului şi în favoarea adversarilor politici? Acesta este răspunsul corect la întrebările trădătorilor sau neimplicaţilor în această bătălie grea din 9 decembrie”.
De asemenea, europarlamentarul precizează că Antonescu a spus despre Andrei Chiliman, pe 13 ianuarie 2013: „Domnul Chiliman a făcut nişte declaraţii şi în timpul campaniei, şi acum pe care fiecare poate să le judece în adevărul sau neadevărul lor, în inteligenţa sau prostia lor… În general, atitudinea pe care a avut-o şi o are Andrei Chiliman e trădare”.
„Deşi Cezar Preda şi Crin Antonescu nu sunt în acelaşi partid, ei vorbesc la fel despre colegii care nu le împărtăşesc opiniile. Şi unul, şi celălalt se folosesc de poziţiile de autoritate ocupate – prim-vicepreşedinte PDL, respectiv preşedinte PNL – mizând pe servitutea organizaţiilor care i-au ales. Partidele celor doi au în denumire referinţa la liberalism, dar par să nu fie capabile să asume dezbaterea liberă. Şi PDL, şi PNL folosesc, la vârf, acelaşi dicţionar politic: a trăda înseamnă a refuza autoritatea nelimitată a unei opinii. A pedepsi trădarea e echivalent cu a consolida puterea discreţionară a şefului de partid, fiindcă opinia lui e cea care se poate impune cel mai uşor. Când aud aceste voci din PDL şi PNL care detestă atât de tare libertatea încât o descriu ca «trădare», am impresia că bătălia pentru demnitate şi reprezentare începută în 1989 nu a fost câştigată. On a du pain sur la planche”, mai scrie Preda.