Money.ro

Predoiu: Guvernul este interesat şi în 2011 de reducerea economiei subterane şi a evaziunii fiscale

economie subterana, evaziune fiscala, Guvern, predoiu

Potrivit unui comunicat al MJ transmis vineri AGERPRES, Predoiu a subliniat că activitatea DIICOT a fost una pozitivă, cu succese notabile în combaterea traficului de droguri, a traficului de persoane şi a evaziunii fiscale.

 

El a spus că prin atribuţiile sale şi competenţa materială, DIICOT are principala misiune de a destructura grupările de criminalitate organizată, inclusiv de criminalitate economico – financiară, a căror activitate afectează viaţa cetăţenilor şi economia.

 

Referitor la critica privind unele soluţii de achitare, calificate drept „nelegale şi netemeinice”, Predoiu susţine că este important să fie sesizată Inspecţia judiciară a CSM, dacă există situaţii în care sunt dubii în ceea ce priveşte profesionalismul şi disciplina în modul de desfăşurare a judecăţii şi soluţia pronunţată.

 

Ministrul Justiţiei apreciază că este extrem de important să se menţină o rată ridicată în privinţa măsurilor asiguratorii şi, în general, a recuperării prejudiciilor, pentru că acest lucru ar reduce posibilitatea infractorilor să îşi reia afacerile nelegale, iar inculparea unui număr cât mai mare de persoane juridice implicate în lanţul infracţional poate contribui substanţial la demantelarea reţelelor economico-financiare.

 

În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare a banilor, deşi numărul de rechizitorii a crescut de la cinci la opt, Cătălin Predoiu consideră că trebuie menţinută preocuparea faţă de această faptă penală gravă, cu potenţial de amplificare a unor fapte precum terorismul.

 

El a încurajat procurorii DIICOT ca, atunci când apreciază, în special în cauzele de trafic de droguri, trafic de persoane, să verifice dacă nu sunt îndeplinite şi condiţiile cercetării unor fapte de spălare a banilor şi să emită rechizitorii şi pentru această faptă, indiferent dacă este comisă de autorul infracţiunii premisă (predicat) sau de către un terţ.

 

De asemenea, el a încurajat procurorii DIICOT să dezvolte cooperarea cu conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru a combate împreună mai eficient traficul de droguri şi telefoane din penitenciare.

 

MJ arată că proiectul, adoptat de Guvern şi trimis spre dezbatere Senatului, va permite valorificarea mai rapidă a bunurilor sechestrate, fără a mai aştepta o hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată.