PREMIERĂ. CNH nu mai este cel mai mare datornic la bugetul de stat. Vezi cine i-a luat locul

buget de stat, CNH, datorie, petrosani

Conform ultimelor date prezentate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Compania Naţională de Căi Ferate – CFR SA trece pe primul loc cu o datorie restantă către bugetul de stat care depăşeşte 2,2 miliarde de lei (peste 500 de milioane de euro). În acelaşi timp, CNH figura la finele anului trecut cu obligaţii restante la bugetul de stat în valoare totală de 1,95 miliarde de lei (aproximativ 450 milioane de euro).

Potrivit datelor Fiscului, la 30 septembrie 2011, CFR SA figura pe lista restanţierilor la bugetul de stat cu o sumă de 1,03 miliarde de lei. În numai trei luni de zile compania feroviară şi-a dublat datoriile către stat, aşa cum se poate vedea mai sus. La celelalte trei bugete: pensii, şomaj şi sănătate, obligaţiile restante totale se ridicau la 30 septembrie 2011 la peste 930 milioane de lei.

 

În urmă cu două săptămâni, capital.ro informa că Guvernul vrea să convertească în acţiuni datoriile CFR SA. Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a precizat, atunci, că nu este vorba de ştergerea datoriilor, ci de conversia acestora în acţiuni, măsură care nu încalcă legislaţia europeană. La finele anului trecut, Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, declara, că sectorul feroviar de stat a reuşit să reducă o parte din datoriile către bugetul de stat. Conform Agerpres, CFR SA şi-a redus datoriile către stat în anul 2011 cu aproape 36 de procente.
Din datele Fiscului reiese însă contrariul. Conform datelor ANAF, la finele anului 2010, CFR SA înregistra obligaţii restante la bugetul de stat în valoare de 852 milioane de lei.

Revenind însă la topul datornicilor se poate observa că podiumul este întregit de o altă companie feroviară de stat, şi anume CFR Marfă. Dacă la 30 septembrie 2011, CFR Marfă se poziţiona pe locul 4 în topul datornicilor cu 265 de milioane de lei, compania a reuşit ca în ultimul trimestru să acumuleze alte datorii, în valoare de 33 milioane de lei, ajungând la aproape 300 milioane de lei. Şi în cazul acestei companii se poate observa o dublare a obligaţiilor restante faţă de stat, întrucât la 31 decembrie 2010, valoarea acestora era de 152 milioane de lei. În acest an, autorităţile şi-au luat angajamentul ferm faţă de Fondul Monetar Internaţional să vândă compania de transport feroviar de marfă.

O altă companie de stat aflată pe lista privatizărilor şi care figurează în “Topul Ruşinii” este Poşta Română, chiar dacă Ministerul Comunicaţiilor şi conducerea companiei se laudă că au reuşit să aducă Poşta Română pe profit. Conform datelor ANAF, la 31 decembrie 2011, Compania Naţională Poşta Română se afla pe lista datornicilor cu obligaţii restante la bugetul de stat în valoare de circa 126 milioane de lei, cu 17,5 milioane de lei mai mult decât la 30 septembrie 2011. Cu această valoare, Poşta Română ocupă locul cinci, după ce la finele trimestrului III se afla doar pe locul 9.

Cine a ieşit din TOPUL Ruşinii?

O altă surpriză în Topul datornicilor la bugetul de stat este ieşirea companiei Galaxy Tobacco din primii 10 restanţieri. La 30 septembrie 2011, Galaxy Tobacco se afla pe locul III cu obligaţii restante în valoare de aproape 890 milioane de lei. La finele anului, avea la bugetul de stat o restanţă de numai 61,84 milioane de lei. O altă ieşire din Top 10 este Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). Dacă în urmă cu un an SNLO se afla pe locul 7 cu 110 milioane de lei restanţe, la 31 decembrie 2011 compania minieră era înregistrată cu numai 6,33 milioane de lei, după ce la finele trimestrului III avea restanţe de 140 milioane de lei. Trebuie menţionat faptul că societatea a beneficat de înlesniri la plata datoriilor. La categoria nou-intraţi se numără Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), Electrica Serv – ambele companii de stat, şi GA.PI SRL.

Ultimele Articole