Cristina Popovici

Premieră în procesele cu băncile

credite in franci, decizie credite in franci

Bărbatul, din Bucureşti, a contractat creditul în anul 2008, el împrumutând de la bancă aproximativ 80.000 de franci elveţieni, a explicat, pentru Mediafax, avocatul acestuia, Marius Coltuc.

În ultima perioadă, ca un efect al creşterii francului elveţian, bărbatul avea de plătit, lunar, în jur de 3.000 de lei, rata fiind astfel cu mult mai mare faţă de momentul la care a încheiat contractul.

În această situaţie, el a dat în judecată banca şi a reclamat clauzele abuzive, cerând restituirea banilor pe care i-a dat în plus. Procesul acestuia se află pe rolul Tribunalului Bucureşti.

În paralel, bărbatul a cerut instanţei, respectiv Tribunalului Bucureşti, într-o acţiune separată, prin ordonanţă preşedinţială, suspendarea plăţii ratelor bancare până la soluţionarea primului proces.

În urma analizării probelor, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de ordonanţă preşedinţială.

Ultimele Articole