Premierul Ciolacu pleacă la Budapesta, unde „se va închide documentul privind aderarea României la Schengen”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, la Antena 3, că România va intra în spațiul Schengen și cu granițele terestre de la 1 ianuarie 2025.

Acesta a precizat că decizia se va definitiva vineri la Budapesta, unde „se va închide documentul privind aderarea României la Schengen”.

Premierul Ciolacu pleacă la Budapesta, unde „se va închide documentul privind aderarea României la Schengen”

Potrivit G4 Media, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, şi ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, au discutat luni în cadrul unei întâlniri de lucru la Viena despre următoarea reuniune importantă pentru dosarul Schengen, care va avea loc între miniştrii de Interne, în perioada 21-22 noiembrie, la Budapesta, precum şi despre asigurarea securităţii frontierelor externe UE.

„Cea mai importantă este întâlnirea de vineri, din 22 noiembrie, la Budapesta. Vor închide documentul final, care va fi prezentat în COREPER, urmând ca pe 13 decembrie să se ia act în ședința JAI”, a transmis Marcel Ciolacu.