Money.ro

Premierul Italiei: Nu va fi nevoie de un alt plan de austeritate!

Italia, plan de austeritate, Premier

n faţa a peste 100 de jurnalişti invitaţi joi la sediul guvernului de la Roma, premierul italian a făcut un bilanţ al celor două luni de activitate ale executivului pe care-l conduce. Mario Monti a precizat că nu există o distincţie între prima şi cea dea doua etapă a guvernului, ci între „îndatoriri” şi „iniţiative”. Cu alte cuvinte, guvernul Monti, solicitat la 16 noiembrie 2011 să rezolve criza politică, economică şi de imagine internaţională a Italiei, a preluat angajamentele luate la nivel european de legislativul precedent.

 

„Angajamentul de a reduce anual cu cinci puncte diferenţa între debitul public şi Produsul Intern Brut l-a luat guvernul trecut şi era de neconceput să nu îl respectăm”, a subliniat Monti. Premierul s-a detaşat în acest fel de sacrificiile cerute de planul de austeritate aprobat definitiv de parlamentul italian. „De azi înainte vom acţiona conform iniţiativei proprii”, a comentat Monti, cu referire la reformele menite să stimuleze economia internă, dar despre care nu a furnizat detalii.

 

În cadrul conferinţei de presă, Monti a pregătit un grafic al situaţiei cotării la bursa europeană a acţiunilor de stat care au înregistrat urcări şi coborâri alternante. Acest lucru se datorează faptului că Banca Centrală Europeană nu a mai cumpărat acţiunile Italiei. Premierul italian i-a invitat atât pe analişti, cât şi pe jurnalişti şi cetăţenii simpli să privească situaţia burselor cu detaşare.

 

Monti a asigurat că situaţia se va stabiliza odată cu punerea în practică a măsurilor de austeritate economică menite să echilibreze conturile publice în următorii doi ani. Potrivit premierului, planul de austeritate, adică reforma „salvează-Italia”, este eficient pentru că va stimula domeniul fiscal prin introducerea impozitului pentru locuinţa de bază, anulat de guvernul Berlusconi. Faţă de legislativul trecut, reforma este echitabilă pentru că respectă numărul membrilor familiei care deţine o locuinţă şi ţine cont de suprafaţa acesteia.

 

Articole menite să combată evaziunea fiscală au atât scopul de a alimenta bugetul statului cu finanţele care i se cuvin, cât şi de a şterge prejudecăţile „nedrepte” pe care ţările europene le au despre Italia. Amendamente ca cel care îi obligă pe cetăţeni să nu mai plătească în numerar sume mai mari de 1.000 de euro vor combate criminalitatea organizată. Nu sunt de neglijat articolele care stimulează angajarea tinerilor şi femeilor. Prim-ministrul Monti a anunţat că Ministerul Muncii studiază o strategie de ajutor social pentru italienii afectaţi de reforma sistemului de pensii.

 

Mario Monti a răspuns în cadrul conferinţei de presă la 31 de întrebări adresate de 23 de jurnalişti italieni şi străini. Nu au lipsit şi ironiile la adresa interpretărilor pe care le dau jurnaliştii declaraţiilor politicienilor. „Citind presa, aflu ce am zis cu o zi înainte”, a comentat prim-ministrul italian, care a negat intenţia de a candida la următoarele alegeri legislative, în 2013. Revenind la tonul serios, Monti a precizat că nu are timp să explice în fiecare zi paşii pe care guvernul îi face pentru a scoate Italia din criză.

 

În încheiere, Monti a adresat urări pentru Noul An şefului statului, Giorgio Napolitano, tuturor jurnaliştilor, cetăţenilor şi clasei politice.