Sorin Simon

Premierul japonez şi-a anunţat demisia

demisie, Japonia, naoto kan, Premier, premier Japonia

„Demisionez astăzi din postul de preşedinte (al partidului)”, a declarat Kan în faţa responsabililor PDJ, conform agenţiei Jiji. Alegerea succesorului său va fi organizată luni de către PDJ, iar învingătorul va fi ales premier a doua zi de către parlament.

Parlamentul japonez a adoptat vineri ultimele două proiecte de lege care condiţionau plecarea premierului Naoto Kan, extrem de impopular.

Senatul, controlat de opoziţia conservatoare, a votat legea care permite emiterea de obligaţiuni de stat pentru a completa bugetul şi cea privind dezvoltarea şi folosirea de energii regenerabile.

Aceste două legi, precum şi o alta privind o rectificare bugetară pentru lucrările de reconstrucţie în zonele sinistrate, deja adoptată în iulie, au fost condiţiile pus de Naoto Kan pentru plecare, cerută de opoziţie, dar şi de voci din cadrul propriei formaţiuni.

Ultimele Articole