În această după-amiază, sunt programate şedinţe în plen atât în Cameră, cât şi în Senat, în prima zi de lucru a parlamentarilor din această sesiune. Ca la fiecare început de sesiune, primul subiect va fi validarea conducerilor celor două Camere.
Agenda de lucru din această sesiune este însă, una încărcată. Şi anume: legea pensiilor şi cea a responsabilităţii fiscale, dar şi Legea educaţiei naţionale sau Codurile de procedură penală şi civilă. Agenda ar urma să includă şi legi care vizează dezvoltarea economică, precum ajustarea programului „Prima casă„, şomajul tehnic, impozitul minim, dar şi un proiect de lege care să vizeze sprijinirea întreprinderilor care angajează şomeri.