Azi Fondul Proprietatea (FP) a deschis în scădere cu 0,67%, până la 0,427 lei / acţiune, la Bursa de Valori Bucureşti.
Acest nivel este mai departe de ţinta citată mai sus decât de limita minimă de la 0,386 lei/ acţiune, prevăzută de analiştii de la casa de brokeraj SSIF Broker Cluj Napoca, „într-un scenariu macro-bursier internaţional predominant nefavorabil“.
Trebuie adăugat, însă, că numai valoarea de piaţă actuală a participaţiilor FP la companiile listate din portofoliul său ajunge la 4,88 mld. lei, ceea ce ar conduce la un preţ de 0,354 lei/titlu. Circumstanţele externe ar trebui să fie foarte nefavorabile, ca să se ajungă aproape de acest prag.
Dacă scenariul ar deveni extern „predominat favorabil“, titlurile FP ar putea urca pâna la 0,878, cu etape intermediare la 0,482 lei, la 0,529, la 0,577, la 0,702, respectiv la 0,807 lei /acțiune, în „următoarele trimestre“, scrie Andrei Rădulescu, în raportul SSIF Broker .
În același timp, ce analiştii de la BCR au stabilit că numai după listarea Hidroelectrica, previzibilă în chip realist abia în 2014, ar fi șanse să se diminueaze discountul (diferența în minus de preț cerută de piață față de valoarea unitară (pe acțiune) a activului net al FP (vezi toată argumentatia în BCR a redus ţinta de preţ al Fondului Proprietatea la 0,51 lei/acţiune
Și în cazul estimării realizate de SSIF Broker Cluj Napoca, problema cea mai mare a fost evaluarea corectă a societăților nelistate, care acoperă mai mult de jumătate din activul net al Fondului, respectiv și impactul evaluării asupra prețului țintă. Pentru că metodele celor două echipe de analiști sunt diferite ataşăm cele două rapoarte pentru comparație.
FP deţinea participaţii la 48 companii nelistate, la finele lunii septembrie. Valoarea participaţiilor FP la companiile nelistate era estimată la 9,38 mld. lei, potrivit SSIF Broker. Printre cele mai importante deţineri de acest tip se numără Hidroelectrica (35,6% pondere în activul net al fondului), Romgaz (13,0%), Nuclearelectrica (7,8%), Complexul Energetic Turceni (5,6%), Filialele Enel (cca 7%), Aeruporturile Bucureşti (3,44%).
De la listare pâna în prezent preţul titlurilor FP a fluctuat în intervalul 0,6495 – 0,4151 lei, scăderea conducând la o capitalizare a companiei (preţul de piaţă multiplicat cu numărul total de acţiuni) mai mică, la nivelul minimul menţionat, cu 34%.
Fondul are în administrare active nete de 14,4 mld. lei, potrivit ultimei raportări, cu datele de la 30 noiembrie 2011. Fondul este administrat de Franklin Templeton Investment Management Ltd UK, sucursala Bucureşti, pentru un comision de de 0,479% din capitalizarea de piata a FP, calculată în funcţie de preţul mediu de piaţă al acţiunilor FP pentru ultimele 90 de zile tranzacţionare.