Prețul barilului de petrol a încheiat săptămâna trecută în scădere. Însă, prețul acestuia este departe de a marca o scădere semnificativă, menținându-se, în ultimii trei ani, la un nivel de peste 100 de dolari pe baril.

 

Nu există o singură cauză a acestei situații, prețul ridicat al aurului negru fiind determinat de mai multe evoluții geo-politice. Câteva dintre acestea sunt: răsturnarea guvernelor în statele în care a avut loc Primăvara Arabă, haosul din Nigeria, turbulențele din Ucraina, precum și ocupația teritoriului din Irak de către ISIL, – toate acestea determinând întreruperi excepționale ale producției de petrol.

 

Cât timp va mai dura această agitație colectivă pe piața petrolului? Un deceniu sau poate chiar mai mult de atât, sunt de părere mai mulți analiști de top din domeniul energiei, citați de publicația Quartz.

 

Cele mai recente studii pe această temă au fost realizate de Wood Mackenzie, firmă de cercetare în domeniul energiei, cu sediul în Edinburgh. „Nimeni nu se așteaptă la calmarea situației în Orientul Mijlociu”, a declarat Paul McConnell, reprezentantul Wood Mackenzie. Proiecția companiei indică cinci până la 10 ani de asemenea evenimente perturbatoare în Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

 

În ultima lună, s-a observat o tendință clară pe piața internațională a petrolului. Deși pretul petrolului are tendința să scadă, țițeiul Brent ajungând, vineri, la 106,45 dolari pe baril, ieftinirea este totuși împiedicată de problemele geo-politice menționate mai sus, care țin pe loc aproximativ capacități de producție de aproximativ 3 milioane de barili de petrol.

 

Agenția Internațională pentru Energie (AIE) susține un raport că majorarea aprovizionării cu petrol cu 1,2 milioane de barili pe zi, estimată să fie asigurată, anul viitor, de SUA și Canada, va fi folosită în general pentru a acoperi creșterea așteptată a cererii de petrol la nivel mondial, cifrată la 1,4 milioane de barili. Totuși, AIE a declarat că turbulențele din întreaga lume ar putea arunca în aer toate aceste proiecții. Sugestia este că, în cazul în care o cantitate mai mare de petrol este scoasă de pe piață din cauza haosului, prețurile ar putea exploda din nou.

 

„Riscurile legate de furnizorii de țiței din Orientul Mijlociu și Africa de Nord și, nu în ultimul rând, din Irak și Libia, rămân extraordinar de mari”, se mai arată în raportul Agenției. „Indiferent dacă vorbim despre piața de petrol brut sau prelucrat, este prea putin loc pentru mulțumire”, mai menționează documentul citat.