Libération, ziar de centru-stânga, e de părere că „victoria lui Hollande e una clară, la fel şi înfrângerea lui Sarkozy. Acesta din urmă nu a reuşit să-şi mascheze bilanţul şi nici să scadă scorul Frontului Naţional, ba dimpotrivă. Franţa nu scapă de aceste populisme „new look”, dediabolizate de formă, dar la fel de nocive pe fond. Franceziii vor avea de ales pe 6 mai între a întreţine mitul unei Franţe a trecutului şi a istoriei, închise în frontierele ei sau o Franţă ce trebuie scoasă din criza economică, socială şi morală”.
În mod previzibil, Le Figaro, ziar proguvernamental, foarte apropiat preşedintelui-candidat, Nicolas Sarkozy, lansează în editorialul său un apel clar celor de extremă dreaptă: „Sarkozy are nevoie de o tresărire ca să câştige, are nevoie în primul rând de alegătorii lui Marine Le Pen, care în ciuda succesului candidatei lor, vor fi orfani la turul doi. Marea majoritate a alegătorilor Frontului Naţional n-are altă opţiune decât să voteze Sarkozy la turul doi, dacă vrea să evite ce-i mai rău”, scriu cei de la RFI România.
Ouest-France, cel mai citit ziar din Franţa, cu toate că e unul de provincie, constată că „duelul Hollande-Sarkozy era de aşteptat”.
Le Monde se întreabă deja: „Cu cine vor vota alegătorii lui Le Pen şi Bayrou la turul doi?”. Răspunsul parţial îl avem. Potrivit unui sondaj de opinie publicat de influentul cotidian francez, 60% dintre simpatizanţii extremei drepte se vor îndrepta spre Nicolas Sarkozy.
Site-ul HuffingtonPost.fr, varianta franceză, aşadar, a celebrului site american, e de părere că am asistat la „începutul sfârşitului. Francezii l-au respins pe Sarkozy ieri (duminică), au vrut să sancţioneze un mandat electoral, iar preşedintele-candidat are puţine motive să poată spera într-o victorie pe 6 mai”, scrie redactorul-şef al site-ului, Anne Sinclair. „Doar în trei cazuri Sarkozy mai poate rămâne cinci ani la Elisée”, e de părere soţia lui DSK: „dacă avem un absenteism gigantic la turul doi din lipsă de miză, dacă o parte importantă a electoratului frontist se îndreaptă spre şeful statului sau dacă François Hollande face o mare gafă”.
Revista Le Point scoate în evidenţă alt rezultat şi anume că „François Hollande a cucerit Parisul. Pentru prima dată, un candidat socialist iese în frunte în capitala Franţei”.
Un editorialist de la L’Express scrie că „scorul ridicat al lui Le Pen e semn că Franţa e ruptă în două, o ţară în care oamenii sunt montaţi unii împotriva celorlalţi. În aceste condiţii, învingătorul din 6 mai va prezida deasupra unui câmp de uri reciproce”.
Le Nouvel Observateur, revistă cu simpatii de stânga, constată că „după primul tur, casa Sarkozy s-a prăbuşit. Preşedintele-candidat se bizuia pe majoritatea silenţioasă ca să-i dea victoria. Or această majoritate s-a făcut aulita, dar ca să-i urle să plece. Niciodată până acum un preşedinte în exerciţiu, care aspira la un alt mandat nu a ieşit pe poziţia a doua după primul tur. Lipsit de rezerve de voci pentru turul doi, Sarkozy riscă să fie umilit pe 6 mai de o înfrângere fără drept de apel”.
Les Echos, ziar economic, constată că „Franţa se trezeşte din nou ca după o beţie”, aluzie la scorul lui Marine Le Pen. „Umbra extremistei de dreapta va plana deasupra campaniei pentru turul doi”, e de părere publicaţia.
L’Humanité, ziarul comuniştilor francezi, comunişti care l-au sprijinit deci pe Jean-Luc Mélenchon, afirmă că „Frontul de stânga–denumirea blocului de formaţiuni care s-a creat în jurul comuniştilor–a fost singurul printre marile mişcări politice care a desemnat Frontul Naţional drept principalul său duşman, singurul care a simţit pericolul pe care-l reprezintă extrema dreaptă”.
În sfârşit, un comentariu din alt ziar de provincie, Le Républicain Lorain, al cărui editorialist ne spune că „pentru moment, Hollande e cel avantajat, iar Sarkozy, cu spatele la zid. În aceste situaţii, însă, preşedintele-candidat este cel mai periculos pentru adversarii săi”.
