Nimeni nu renunţă la bani de bunăvoie şi nesilit de nimeni. Este o realitate pe care grecii o constată în cel mai dureros mod posibil. Până joi seară a mai rămas răgaz pentru ca deţinătorii privaţi de obligaţiuni elene să vină cu ele la schimbat. Doar cî schimbul acesta presupune şi un dar de 53,5% din valoarea acestor titluri făcut guvernului de la Atena. Pentru restul de valoare rămas încă intact nominal, cabinetul Papademos va emite obligaţiuni noi pe termen mai lung. Experţii financiari afirmă însă că pierderea totală prin această operaţiune va fi de 70%, scrie RFI Romania.
Şi dacă nu vor vrea toţi creditorii privaţi să facă bani cadou? Atunci există şi o prevedere de urgenţă, un fel de schimb forţat al titlurilor de stat, dar elenii sunt optimişti şi cred că nu va fi nevoie de aşa ceva. Toţi în afară de greci nu sunt atât de optimişti. De aceea nici nu e de mirare că s-a scurs în spaţiul public un document confidenţial al Asociaţiei Mondiale a Bancherilor care creionează un scenariu sumbru în cazul unui faliment elen. Costurile totale s-ar situa în jurul pragului de 1000 de miliarde Euro. Cea mai afectată instituţie ar fi chiar Banca Centrală Europeană cu o expunere pe Grecia de 177 miliarde Euro, adică dublul capitalului său propriu. Dincolo de cifre, autorii documentului bancherilor mai fac o afirmaţie: Renunţarea voluntară la datoria Greciei este la fel de voluntară precum o mărturisire făcută inchiziţiei spaniole..
Slăbiciunea lui David Cameron m-a făcut să demisionez (The Telegraph)
Marea Britanie are nevoie de un referendum în care să decidă cum îşi va construi relaţia cu UE disfuncţională. Cotidianul britanic publică un editorial semnat de un parlamentar conservator care a renunţat la orice funcţie în partidul de guvernământ.
Majoritatea britanicilor de astăzi nu au avut niciodată ocazia să se pronunţe asupra unei chestiuni de importanţă europeană şi asupra participării Marii Britanii la un asemenea proces. Fie nu erau născuţi în 1975, fie erau prea mici ca să fi votat atunci la ultimul referendum britanic în probleme comunitare. Nici liderii europeni nu au învăţat că politica „one-size-fits-all” nu mai poate funcţiona de nicio culoare şi continuă să promoveze ideea unei uniuni fiscale ce se poate dovedi falimentară pentru construcţia europeană.
Oficial, Regatul Unit nu a aderat la Pactul Fiscal, dar chiar şi aşa, efectele generate de celelalte state se pot răsfrânge negativ asupra economiei britanice. Miniştrii susţin că Londra îşi rezervă dreptul de a acţiona instituţiile europene în judecată, dacă va suferi pierderi. Neoficial, toţi admit că şansele unui asemenea proces sunt ca şi inexistente. Întrebarea unui referendum nici nu ar trebui să fie complicată, iar parlamentarilor le-ar trebui acordată libertatea de a face campanie conform propriei conştiinţe. Dar asta nu se va întâmpla, iar guvernul actual va intra în istorie drept cabinetul care a ratat ocazia să-şi pună propria ţară pe primul loc.
Nicolas Sarkozy: multe scuze şi un afront (Le Monde)
În sondaje, actualul preşedinte este în urma contracandidatului socialist, Francois Hollande, cu şase puncte procentuale. La postul de televiziune France 2, Sarkozy a încercat să mai atenueze propria lipsă de popularitate regretând greţeli din timpul primului său mandat şi anunţând un nou impozit destinat marilor companii.
Dincolo de momente punctuale în care şeful statului a reacţionat impulsiv şi deplasat verbal, Sarkozy a respins imaginea de preşedinte care dezbină subliniind dorinţa şi voinţa sa de reforme profunde în Franţa. În acest trend se înscrie şi noua taxă „pe beneficii minime” care ar intra în vigoare pentru cele mai mari grupuri listate la bursa franceză. Nu este posibil, crede actualul preşedinte, ca unii să capitalizeze câştiguri şi să nu plătească impozite, mai ales că aceste profituri ar fi cauzate direct de programul guvernamental de relansare economică.
În chestiunea migraţiei, Sarkozy este de părere că numărul străinilor care se stabilesc în Franţa ar trebui înjumătăţit pentru ca politica de integrare a acestora în societatea franceză să poată avea succes.
Obama se acomodează, în sfârşit, la Casa Albă (Washington Post)
Pe când era doar un candidat la preşedinţia Americii, Barack Obama jura că niciun lobby-ist nu ăi va conduce vreodată Casa Albă. Dar iată că la trei ani de la acea declaraţie, Obama îl angajează pe unul din cei mai faimoşi lobby-işti americani pentru a conduce, evident nu toată administraţia, dar o părticică frumoasă din ea.
Steve Ricchetti – fost lobyy-ist pentru companii precum Fannie Mae, General Motors sau Eli Lilly – a fost numit consilier al vicepreşedintelui Joe Biden. Cum a reuşit Ricchetti această performanţă? Simplu. Imediat după victoria lui Obama, acesta s-a retras de pe lista oficială de lobby-işti americani, dar a rămas preşedinte al firmei de lobby care are, de exemplu, Asociaţia Bancherilor Americani pe lista entităţilor ale căror interese le reprezintă.
Fără îndoială că Ricchetti îi va da sfaturi foarte bune vicepreşedintelui. Doar are o experienţă de peste 25 de ani în politica americană. Gestul arată însă cât de şubrede sunt reformele etice ale preşedintelui Obama şi cât de absurde sunt reglementările oficiale ale industriei de lobby din SUA. Mai ales când ne gândim că Tom Malinowski nu a putut fi numit în Departamentul de Stat pe un post de conducere în chestiuni de drepturile omului pentru că făcuse lobby pentru victimele practicilor de tortură în calitatea sa de reprezentant al Human Rights Watch…
