Chris Forrest

Preşedintele Barack Obama a ajuns la Seul, pe fondul tensiunilor cu Coreea de Nord

Barack Obama, Coreea de Nord, Seul, tensiuni politice

Barack Obama, sosit la bordul avionului Air Force One care a aterizat pe baza militară americană Osan de la sud de Seul, urmează să aibă duminică o întrevedere cu preşedintele ţării gazdă, Lee Myung-Bak, în legătură cu testul balistic amintit, prevăzut pentru luna viitoare şi care stârneşte îngrijorarea comunităţii internaţionale.

Coreea de Nord şi-a anunţat intenţia de a lansa la jumătatea lunii aprilie un satelit de observaţie în scopuri civile, proiect denunţat de Statele Unite şi aliaţii acestora ca fiind un tir deghizat de rachetă, o încălcare a rezoluţiilor ONU ce interzic RPDC să efectueze teste nucleare sau balistice. Pregătirile sunt avansate, a anunţat Phenianul.

Pentru Washington, lansarea pune în dificultate acordul convenit luna trecută între cele două ţări. Prin această înţelegere, Phenianul s-a angajat la un moratoriu privind lansarea rachetelor cu rază lungă de acţiune, testele nucleare şi la activităţile de îmbogăţire a uraniului în schimbul unui ajutor alimentar alimentar acordat de Statele Unite.

Barack Obama va vizita duminică Zona Demilitarizată (DMZ) ce separă cele două Corei, după care, luni şi marţi, va participa la summitul privind securitatea nucleară. Totodată, el va aduce un omagiu celor 28.000 de soldaţi staţionaţi la sud de DMZ şi va reafirma ataşamentul Statelor Unite faţă de securitatea Coreei de Sud, potrivit unor responsabili de la Casa Albă.

Ultimele Articole