Denisa Gelatu

Președintele BCE: Europa are nevoie de bănci mai mari, pentru a concura cu rivalele din SUA şi China

bănci, Christine Lagarde

Anunțul președintelui BCE

„Europa are nevoie de bănci mai mari şi mai puternice care pot concura cu rivalele din SUA şi China”, a afirmat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, în Parlamentul European, într-un moment în care UniCredit SpA analizează posibila preluare a Commerzbank AG, transmite Reuters.

UniCredit, a doua mare bancă din Italia, face presiuni pentru o alianţă cu creditorul german, după ce luna aceasta şi-a majorat participaţia deţinută la Commerzbank, atrăgând critici atât din partea băncii germane cât şi a autorităţilor de la Berlin, care vor să menţină creditorul independent, scrie Agerpres.

Lagarde a declarat că o astfel de evoluţie este în interesul superior al Europei iar decizia ar trebui să fie la latitudinea companiilor.

„Fuziunile transfrontaliere – bănci care pot concura la scară, amploare şi adâncime cu alte instituţii din întreaga lume – inclusiv băncile americane şi chineze – sunt în opinia mea de dorit”, a declarat Lagarde.

Ea a adăugat că aceste comentarii nu ar trebui percepute ca o intervenţie directă faţă de o anume tranzacţie.

Anterior, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că BCE sprijină în principiu tranzacţia şi vede opoziţia Berlinului ca fiind contra principiilor integrării europene.

Fuziunile vin cu unele riscuri dar ar trebui să fie de competenţa sectorului privat să decidă dacă o tranzacţie este justificată, a explicat şeful BCE.

„Fuziunile transfrontaliere, dacă produc instituţii mai mari, care sunt mai agile, sunt de mărime mai mare, mai ample, au o mulţime de beneficii. Nu este ceva lipsit de riscuri, fără răspundere, dar, desigur, antreprenorii din sectorul privat trebuie să evalueze şi să decidă dacă o tranzacţie este justificată sau nu”, a afirmat Lagarde.

Autoritatea de supervizare din cadrul BCE va avea de spus ultimul cuvânt în privinţa planurilor UniCredit de a-şi majora participaţia deţinută la Commerzbank iar Consiliul guvernatorilor BCE aprobă orice fuziune.

Ultimele Articole