‘Preşedintele câştigă un salariu de 15.000 de bolivianos (circa 2.100 de dolari), dar nu cheltuieşte aproape nimic’, a afirmat vicepreşedintele său în cursul unei conferinţe de presă.
În plus, şeful statului are în proprietate o casă modestă şi două terenuri şi primeşte ‘cadouri care nu au nimic de a face cu obţinerea unor favoruri’, a precizat Garcia.
Evo Morales a mărturisit de curând că averea sa a crescut datorită numeroaselor poncho din lână de alpaca şi oaie pe care le primeşte cadou şi care, în opinia lui, valorează cel puţin 200 de dolari bucata.
Preşedintele bolivian, păstor pe înaltele platouri andine în copilărie, apoi trompetist şi cultivator de coca, beneficiază de fonduri pentru hrană şi este invitat în deplasările sale în străinătate, potrivit vicepreşedintelui.
Recent, guvernul bolivian a anunţat că Morales, primul preşedinte de origine amerindiană al ţării, posedă un patrimoniu net de 2,7 milioane de bolivianos, aproximativ 388.000 de dolari, conform unei declaraţii oficiale obligatorii.
Înainte de alegerea sa în 2006, totalitatea bunurilor sale erau evaluate la 779.000 de bolivianos (111.900 de dolari).