Preşedintele chinez Hu Jintao, aflat în vizită în Statele Unite, a admis într-o conferinţă de presă comună cu omologul său american, Barack Obama, că Beijingul mai are „multe de făcut” în ceea ce priveşte drepturile omului, relatează BBC.
Întrebat despre situaţia drepturilor omului în China, Hu a dat asigurări că Beijingul a „făcut progrese enorme recunoscute în lume”.
La rândul său, Obama a declarat că vede „dezvoltarea paşnică” a Chinei drept bună pentru Statele Unite. „Statele Unite au interesul să vadă sute de milioane de oameni ridicaţi din sărăcie”, a spus Obama.
Hu a participat miercuri la un dineu de stat organizat de Casa Albă, la care a fost întâmpinat de Obama şi de Prima Doamnă Michelle Obama. Meniul – descris de Casa Albă drept „complet american” – a inclus homar Maine şi plăcintă cu mere.
Hu a făcut un toast în care a spus că relaţia între superputeri prezintă mai multe provocări şi responsabilităţi decât oricând altcândva în istorie.
Dineul de stat a intervenit după o zi întreagă de întâlniri şi o conferinţă de presă în care preşedintele american a salutat relaţiile cu China şi a spus că cele două ţări au o miză enormă în succesul reciproc.
La o ceremonie organizată la Casa Albă miercuri dimineaţă, pentru a-l întâmpina pe Hu, Obama a spus că SUA şi China vor fi mai prospere şi mai sigure dacă vor colabora.
La rândul său, Hu a declarat că această cooperare trebuie să se bazeze pe respect reciproc şi că fiecare stat trebuie să respecte calea de dezvoltare a celorlalte.
Discuţiile purtate de cei doi lideri la Casa Albă au acoperit domenii de la monedă şi comerţ până la apărare şi securitate. Oficiali americani au dezvăluit că un contract de export în valoare de 45 de miliarde de dolari a fost semnat cu China, ce include cumpărarea a 200 de aeronave Boeing în valoare de 19 miliarde de dolari. Obama a declarat că aceste acorduri vor permite crearea a peste 200.000 de locuri de muncă în Statele Unite.
„Am fost foarte cinstit cu preşedintele Hu”, a dat asigurări preşedintele american. El a admis că divergenţele în ceea ce priveşte drepturile omului au reprezentat „ocazional o sursă de tensiune” între Statele Unite şi China.
„Cred că o parte din justiţie şi o parte din drepturile omului înseamnă ca oamenii să poată să câştige şi să aibă suficient de mâncare, să aibă o locuinţă şi să aibă curent electric”, a subliniat el.
„Salutăm drepturile Chinei. Vrem doar să ne asigurăm că dezvoltarea sa are loc într-un mod care consolidează normele internaţionale, regulile internaţionale şi sporeşte securitatea şi pacea, în loc să fie o sursă de conflict în regiune sau în lume”, a adăugat el.
Obama a dat asigurări, însă, că deşi Washingtonul şi Beijingul ar putea avea diferende în privinţa acesto chestiuni, acest lucru nu le împiedică să coopereze în „domenii cruciale”.
Hu a precizat că China este dornică să continue discuţiile privind drepturile omului pe baza respectului reciproc şi a neingerinţei în afacerile interne. „China este o ţară în curs de dezvoltare, cu o populaţie enormă, şi de asemenea o ţară în curs de dezvoltare aflată într-un stadiu crucial al reformei”, a explicat preşedintele chinez, lider al Partidului Comunist.
„(Beijingul – n.red.) se confruntă cu multe provocări în ceea ce priveşte dezvoltarea socială şi economică. Mai trebuie făcute multe în China în ceea ce priveşte drepturile omului”, a adăugat el.
Miercuri dimineaţă, Obama a declarat că vizita lui Hu în Statele Unite reprezintă baza pentru următorii 30 de ani de relaţii între cele două ţări.
Cei doi preşedinţi şi-au luat angajamentul să coopereze în disputa privind subevaluarea monedei chineze, yuanul, care, potrivit SUA, ajută exportatorii locali. Obama a subliniat că valoarea yuanului trebuie stabilită de piaţă.
Săptămâna trecută, secretarul Trezoreriei Timothy Geithner a declarat că China trebuie să depună mai multe eforturi pentru a rezolva problema monedei sale subevaluate şi a dependenţei de exporturi, adăugând că acest lucru ar fi în interesul Beijingului, pentru că ar permite ţinerea sub control a inflaţiei.
Democraţii din Senat şi-au reluat săptămâna aceasta eforturile de a contracara ţările care îşi manipulează monedele, având în special China în vizor. Un proiect de lege depus luni de senatorul Charles Schumer şi de alţi doi democraţi prevede impunerea de penalităţi pentru aceste state. Senatorii au explicat într-o conferinţă de presă că politicile comerciale ale Chinei, precum şi controlarea monedei, subminează producătorii americani şi duc la desfiinţarea de locuri de muncă în SUA. „Moneda Chinei este ca o cizmă pe gâtul recuperării economice a Americii”, a spus Schumer.
Însă Hu a respins argumentul că stabilitatea preţului este un motiv pentru aprecierea yuanului, declarând pentru Washington Post şi Wall Street Journal că inflaţia chineză este „moderată şi controlabilă”.