Ştefan susţine că măsurile din programul PSD care au impact negativ asupra bugetului de stat sunt contrabalansate de o serie de măsuri care aduc fonduri suplimentare, care să compenseze pierderile.
„Ne asumăm faptul că introducerea cotei diferenţiate de impozitare pe scenariul cu patru trepte ar putea să aducă un impact negativ de 0,2% din PIB, la fel cum al doilea scenariu, cel cu cotă de 8, 12 şi 16 % ar putea să aducă un impact negativ de 0,5% din PIB. De asemenea, ne asumăm faptul că adoptarea unei cote reduse la TVA pentru produsele alimentare de bază, pe un calcul aritmetic poate să transmită un impact negativ de 0,5% din PIB, cu toate că am putea să spunem că această măsură nu va produce un astfel de impact, având vedere nivelul mare al evaziunii fiscale din domeniul comerţului cu produse alimentare de bază”, a spus deputatul PSD, explicând faptul că reducerea TVA ar putea avea ca efect reducerea evaziunii fiscale pentru ca impactul pe buget să tindă spre zero.
În total, Ştefan a precizat că măsurile de relaxare economică a social-democraţilor ar duce la un impact de minus 2,7% din PIB, însă pe partea cealaltă PSD ar urma să promoveze o serie de măsuri economice cu un efect pozitiv de 7,1% din PIB. Între acestea s-ar număra: plafonarea cheltuielilor cu bunurile şi serviciile şi introducerea unor normative clare de consum în administraţia publică, generalizarea sistemului electronic de achiziţii publice, creşterea redevenţelor resurselor naturale, combaterea evaziunii fiscale, eliminarea excepţiilor şi facilităţilor în privinţa impozitelor şi taxelor locale, restructurarea aparatului guvernamental şi introducerea standardelor de cost şi a normativelor de personal.
Deputatul PSD a afirmat că în prezent programul de guvernare al PSD este analizat la nivelul experţilor Ministerului de Finanţe, după o recomandare în acest sens a celor de la PDL, după ce fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, a ieşit public pentru a critica măsurile social-democraţilor.
Prim-vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu, a declarat duminică, referindu-se la programul-platformă de guvernare aprobat sâmbătă de PSD în congresul extraordinar, că acesta nu este decât un „joc mediatic” cu impact electoral, care ar duce la sărăcirea românilor şi la un deficit de 10% din PIB.