Preşedintele Ericsson: Sony-Ericsson este o parte vitală a strategiei grupului

Sony Ericsson

Nemulţimirea investitorilor a devenit vizibilă în martie, când Sony-Ericsson, al cincilea producător mondial de telefoane mobile, a emis un avertisment privind rezultatele financiare pentru primul trimestru.

Michael Treschow a declarat însă pentru Reuters că susţine în continuare proiectul.

„Sony-Ericsson este o parte vitală a Ericsson. Momentan nu are o evoluţie bună şi generează pierderi, însă avem o ambiţie să revenim la performanţe bune”, a declarat acesta.

Ambii parteneri au declarat că sunt dispuşi să ofere ajutor financiar în cazul în care compania va avea nevoie.

Sony a precizat că Sony-Ericsson ar putea avea nevoie de cel puţin 100 milioane euro pentru a trece peste perioada dificilă. Sony Ericsson a anunţat în aprilie că va elimina una din cinci slujbe, urmând apoi şi alte măsuri similare, după ce în primul trimestru din 2009 a anunţat pierderi.

Treschow, care este şi preşedinte al Unilever, nu a oferit nicio estimare privind revenirea la profitabilitate, afirmând că nu poate fi vorba de o astfel de posibilitate până când economia globală nu îşi va reveni.

„Revenirea la o perioadă cu creştere globală de 10% nu va avea loc prea curând”, a declarat Treschow. „Desigur, am făcut paşi importanţi, însă nu cred că vom beneficia de o recuperare rapidă”.

Treschow a precizat că Suedia şi Finlanda au fost în special afectate de criză, din cauză că economiile acestor state sunt dependente de exporturi.

Treschow, în vârstă de 66 de ani, a precizat că nu are planuri de retragere şi că este mulţumit să fie preşedinte al Ericsson şi Unilever, precum şi membru al consiliului de administraţie al ABB.