Forster nu a oferit informaţii legate de data finalizării negocierilor, însă a precizat că „ar fi nemaipomenit dacă am putea semna ceva până la jumătatea lunii iulie”.
Surse avizate au declarat pentru Reuters în iunie că GM şi Magna au fixat data de 15 iulie ca termen limită pentru a ajunge la un acord de vânzare a unei participaţii majoritare din Opel grupului canadian, căruia i se alătură şi partenerul său rus Sberbank.
Premierul statului german Turingia, Dieter Althaus, a declarat pentru cotidianul Berliner Zeitung am Sonntag că se aşteaptă ca un acord între GM şi Magna să fie semnat în iulie.
Ediţia germană a revistei Forbes a anunţat, citând surse avizate, că grupul canadian Magna intenţionează să separe marca Opel de celelalte divizii proprii, putând chiar decide o listare a producătorului de automobile.
Magna este grupul considerat favorit pentru preluarea mărcii germane Opel, însă mai există şi alţi investitori interesaţi.
Producătorul chinez de automobile Beijing Automotive Industry Corp (BAIC) şi holdingul belgian RHJ International speră în continuare ca discuţiile dintre GM şi Magna să se încheie fără un rezultat concret.
Constructorul auto Beijing Automotive Industry Corporation (BAIC) a înaintat o ofertă neangajantă pentru Opel, reprezentând cea de-a treia ofertă neangajantă de acest gen primită de General Motors pentru operaţiunile europene.
BAIC s-a alăturat relativ târziu licitaţiei organizate de General Motors pentru Opel, în contextul în care grupul canadian Magna International şi banca rusă Sberbank au semnat un memorandum de acord, pentru cumpărarea unei participaţii de 55%.
Cu toate acestea, General Motors a intensificat discuţiile cu grupurile rivale interesate de Opel, după negocierile foarte dificile purtate cu Magna.
Magna, cu care GM a semnat în mai un memorandum de acord pentru cumpărarea unui pachet de 55% în cadrul Opel, alături de banca rusească Sberbank , rămâne favorită pentru semnarea unui acord definitiv. Furnizorul canadian de piese auto beneficiază de sprijinul social-democraţilor germani, administraţiilor regionale şi al sindicatelor comerciale.
Cu toate acestea, negocierile cu Magna s-au lovit de dificultăţi, în ceea ce priveşte accesul la tehnologia de producţie, pe care Magna vrea să o acorde partenerilor ruşi.