Preşedintele PE: Întârzierea măsurilor de austeritate au afectat încrederea în euro

buget, euro, Jerzy Buzek, măsuri de austeritate, Parlamentul European, presedintele pe, reducerea cheltuielilor

„Fără bugete sănătoase nu putem merge mai departe. Este chestiunea cea mai importantă, ce faceţi în ţara dumneavoastră, schimbaţi bugetul sau tăiaţi cheltuielile, va fi făcut în cel puţin 12, 13, 14 ţări din Uniunea Europeană. Este necesar! Se va face la fel şi în multe alte ţări din exteriorul UE, fără niciun fel de ajutor, fără sprijin, pentru că, din păcate pentru ei, sunt singuri”, a declarat preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Oficialul european a recunoscut că deciziile de sprijinire a ţărilor cu probleme şi reducerile de cheltuieli au venit prea târziu, în detrimentrul monedei euro. Pe viitor însă, Buzek propune o transparenţă totală în privinţa bugetelor naţionale şi agenţii de rating europene.

„Acum avem răspunsuri. Supraveghere de la nivelul Uniunii Europene, agenţii de rating, munca statistică foarte precisă, să putem să vedem bugetele naţionale, să le putem compara. Să le poată vedea toţi, voi din România să vedeţi bugetul, bugetul portughez, polonez şi bugetul suedez prin intermediul Comisiei Europene. Trebuie să ne verificăm. Dacă dăm bani cuiva trebuie să ştim ce face cu ei, este evident. Şi desigur, deciziile au venit foarte târziu, este adevărat. Şi din cauza aceasta acum există o lipsă de încredere. Care este problema noastră? Nu este o criză în fluxurile financiare reale ci lipsa de credibilitate pentru euro, pentru că am aşteptat prea mult”, a mai adăugat preşedintele Parlamentului European.

Ultimele Articole