Fostul ministru a mai afirmat că vor urma și alte structuri, numărul celor la care se va renunța fiind de 20. Societatea de Transport București nu se află printre ele.
Director din Primăria Timișoara, acuzat că a trimis la București un BMW al instituției ca să-i aducă prietena
Conform Violetei Alexandru, citată de Agepres, companiile municipale care „vor rămâne” sunt cele „înfiinţate legal” – STB, Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica, aceste companii care urmând a avea „în curând” o nouă conducere cu un mandat „clar” de a organiza procesul de selecţie al managerilor.
Situație scandaloasă în județul Argeș. Lemne, transportate ilegal cu mașina de gunoi
„Considerăm că ele nu erau decât locuri în care clienţi ai PSD îşi găseau suplimentate veniturile. (…) Vom trece la desfiinţarea primei companii înfiinţate de PSD – Gabriela Firea – Compania Turistica Bucureşti. Continuăm cu celelalte companii până la 20 de companii care vor fi desfiinţate. Patru dintre ele înfiinţate legal vor fi eficientizate pe baza legislaţiei privind guvernarea corporativă. Consiliul de Administraţie şi managerii în cursul acestui an vor fi angajaţi prin concurs. Cele patru companii care vor rămâne – STB, Trustul de Clădiri Metropolitane, Energetica Servicii şi Termoenergetica – vor avea în curând o nouă conducere cu un mandat clar de a organiza procesul de selecţie competitivă a managerilor care vor eficientiza aceste companii. Restul companiilor vor fi desfiinţate. Este convingerea PNL că în piaţa liberă din Bucureşti există suficienţi furnizori de servicii care pot pune pe masă oferte clare la preţuri competitive pentru ca cetăţenii Bucureştiului să fie deserviţi cu servicii de calitate”, a declarat Violeta Alexandru.